Egal in deplasarea de pe terenul ultimei clasate
Sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul comunal din Balotești, Dacia Unirea Brăila a obținut al treilea egal în acest ...
Sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul comunal din Balotești, Dacia Unirea Brăila a obținut al treilea egal în acest ...
În perioada 27 august-1 septembrie 2018 a ediția din acest an Campionatului Naţional de box feminin, competiţie care a avut ...
Liga a 4-a la fotbal a programat sâmbăta trecută meciurile etapei a II-a. Gazdele și oaspeții si-au împărțit victoriile în ...
Conducerea clubului Dacia Unirea Brăila a anunțat astăzi că a mai realizat un transfer. Managerul sportiv al clubului a negociat ...
Speranțele suporterilor brăileni că prin venirea lui Florentin Petre pe banca Daciei Unirea Brăila lucrurile ar putea să se îmbunătățească, ...
HC Dunărea Brăila a debutat cu stângul în noua ediție de campionat. Echipa antrenată de Dumitru Berbece a cedat fără ...
Astăzi dimineață, la Daniel′s Pub, ACS Cuza Sport Brăila a susținut prima conferință de presă înaintea începerii noului sezoon competițional ...
La sfârșitul săptămânii trecute AJF Brăila a programat etapa a doua a fazei județene a Cupei României la fotbal. Dacă ...
Sâmbătă, 25 august, s-a dat startul noii ediții a Ligii a 4-a la fotbal, una care va avea în competiție ...
Astăzi va începe la Brăila cel mai mare turneu amical de handbal pentru echipe de juniori 3 organizat la malul ...
Săptămână trecută, Teodora Naidin, legitimată la Clubul Sportiv Municipal Braila, a bifat un nou succes internaţional. Sportiva pregătită de antrenoarea ...
Sportul Chiscani a debutat cu o înfrângere la limită în noul sezon al Ligii a 3-a. În prima etapă echipa ...
© Probr.ro 2022. Created by IMCreative.ro.
© Probr.ro 2022. Created by IMCreative.ro.