Cultura

„O scrisoare pierduta”, in regia lui Lucian Sabados, la Teatrul „Maria Filotti”

„O scrisoare pierduta”, in regia lui Lucian Sabados, la Teatrul „Maria Filotti”

 

„O scrisoare pierduta”, in regia lui Lucian Sabados, la Teatrul „Maria Filotti”
„O scrisoare pierduta”, in regia lui Lucian Sabados, la Teatrul „Maria Filotti”

Piesa „O scrisoare pierduta”, de I.L. Caragiale, in regia lui Lucian Sabados, este programata sambata, 27 aprilie, cu incepede de la ora 18:00, la Sala Mare a Teatrului „Maria Filotti”.

Tot saptamana aceasta mai sunt programate doua spectacole. Vineri, 26 aprilie, de la ora 18.30, in Sala Studio, se joaca piesa „Descopera-te in joaca!”, coordonator proiect Dragos Muscalu. Spectacolul este realizat in parteneriat cu Primaria Braila , Asociatia Cooltura si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Braila. Duminica, 28 aprilie, in Sala Studio, de la ora18:30, este programat spectacolul „Cheek to cheek”, de Jonas Gardell, regia Alexandra I.Popescu.

 

Spectacolul „O scrisoare pierduta” are urmatoarea distributie:

Stefan Tipatescu – Emilian Oprea

Agamemnon Dandanache – Dragos Campan ( actor invitat- Teatrul Toma Caragiu  Ploiesti)

Zaharia Trahanache – Mihai Coada ( actor invitat-Teatrul Toma Caragiu  Ploiesti)

Zoe Trahanache – Mihaela Trofimov

Iordache Branzovenescu – Jarcu Zane

Tache Farfuridi – Valentin Terente

Nae Catavencu – Alin Florea

Ghita Pristanda – Liviu Pintileasa

Un cetatean turmentat – Marcel Turcoianu

Ionescu – Costica Burlacu

Popescu – Dan Moldoveanu

Regia artistica: Lucian Sabados

Scenografie: Gheorghe Mosorescu

Data premierei:  6 mai 2011

Durata spectacolului: 3 h (cu pauza)

Regizorul Lucian Sabados despre spectacol:

 „Imposibila fuga de noi insine…  Cel mai adesea fiinta umana cauta instinctiv, prin sofisticatul mecanism al memoriei  si al spiritului  sau de conservare sa „uite” voit, programat momente dificile, penibile, rusinoase din trecutul sau si uneori, chiar reuseste sa-si „controleze” memoria, aspirand indirect spre un model de reusita ori de supravietuire acceptabil, din care  esecul, compromisul, ori minciuna sa dispara pur si simplu. Este o (pana la urma) omeneasca aspiratie spre mai bun si mai frumos, o incercare de armonie cu sine insusi prin seductia modelelor. Asa s-a intamplat la nivelul intregii natii (si) dupa 1989, cand am sperat ca cei 50 de ani de comunism nu ne-au aneantizat modelul psihic, social si comportamental al romanului dintotdeauna (daca o fi existand asa ceva!). Ei bine, recursul la Caragiale este, cred eu, o temerara, obsedanta si necesara confruntare  intre fiecare generatie in parte si intre un moment istoric si altul al romanilor. Oglinda lui Caragiale este un artefact aproape de perfectiune, necrutatoare in detalii si inexorabila in concluzii. N-are  rost sa ne mintim, nenea Iancu a intuit si „formatat” odata pentru totdeauna modelul romanului si romanismului. Din cauza acestei concluzii amare (in caz de luciditate!) si noi, artistii ce slujim scena avem nevoie sa le vorbim  semenilor nostri din sala, adica Dvs. Stimati Spectatori, despre  aceasta permanenta si provocatoare  ( prin seductie!) Oglinda. Si aceasta varianta a „Scrisorii” prin incisivitate, adevar si lipsa de artificii (vezi zorzoane) isi propune, ca un posibil manifest sa relanseze dialogul necesar  despre …derizoriul  fugii de noi insine”. 

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.