Miercuri, 13 mai 2026, la ora 11.00, la sala rondă a Instituției Prefectului Județul Brăila a fost organizată o premiere a echipei de robotică „VELOCITY” a Colegiului Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”, marea câștigătoare a concursului First Tech Challenge Competition, desfășurat la Houston, Texas, SUA.
La acest eveniment au fost prezenți 13 din cei 24 de elevi componenți ai echipei „VELOCITY”, însoțiți de profesorul îndrumător Paul Pruș, directorii Colegiului Gh. M. Murgoci, Mihaela Giurcă și Romeo Mocanu, inspectorul școlar general Dan Gheorghiță. Profesorul Paul Pruș a declarat că deși echipa are în componență 23 de elevi, doar 14 dintre ei au mers la concursul din SUA, din cauza costurilor. Acesta a spus că e o muncă de aproape 10 ani.
Profesorul coordonator al echipei a spus că aceste diplome le va folosi elevilor și la admiterea la facultățile din țară.
Prefectul Sergiu Florin Dobrescu a spus că este o onoare să îi aibă alături pe tinerii campioni mondiali și a adăugat că sunt primii campioni mondiali brăileni care au fost premiați în clădirea Prefecturii. Acesta le-a oferit tuturor componenților echipei, dar și profesorul coordonator, cei doi directori ai colegiului și inspectorului școlar general. ,




