
Marți de la ora 11.00, în Sala Polivelentă Danubius, HC Dunărea a întâlnit într-o partidă de verificare pe CSM Ploiești, un meci în care pentru antrenorii celor două echipe a contat mai puțin rezultatul și mai mult relațiile de joc. HC Dunărea a avut la dispoziție pentru acest meci doar 12 jucătoare, dintre care trei portari, iar absențele Gabrielei Perianu și Nicoletei Safta, ambele plecate la lotul national de tineret, dar și accidentările Ramonei Farcău și a Nicoletei Eșanu și-au pus amprenta pe evoluția elevelor Sandei Soare.

Meciul s-a terminat la egalitate, dar ambele echipe au fost la conducere pe tabela de marcaj, prima repriză aparținând în prima parte brăilencelor, pentru ca în repriza a doua elevele lui Dumitru Muși să se afle mai tot timpul la conducere pe tabela de marcaj. În prima repriză HC Dunărea a jucat în formula: Dobre (min. 22 Voicu) – Brot, Czeczi, Irimia, Moldovan, Horjea și Draguț. După un început de meci echilibrat, HC Dunărea s-a distanțat la cinci goluri, scor 9-4, dar după ce cu cinci minute înaintea pauzei Brăila avea un avans de 4 goluri, scor 13-9, după o aruncare de la 7 m parată de Voicu, finalul primelor 30 de minute a fost al ploieștencelor care au revenit și au egalat în ultimele secunde, scor 15-15.

Repriza a doua a debutat cu două goluri marcate CSM, iar primul gol al brăilencelor a fost marcat în minutul 35 de Alina Czeczi, iar Horjea a egalat la 17. Abia la jumătatea reprizei a doua HC Dunărea a revenit în avantaj, scor 23-22, după două goluri marcate din extremă de Andreea Barbos și au mai avut o singură data avantaj, 24-23 la golul Ralucăi Irimia.
Cu cinci minute înaintea finalului de meci CSM Ploiești conducea cu trei goluri pe tabela de marcaj, scor 25-28, dar golurile Andreei Adespii, Alinei Horjea de la 7 m și a lui Carmen Gheorghe au adus egalarea. Ploiestiul s-a desprins din nou la două goluri, dar în ultimul minut Ada Moldovan a marcat de două ori și a stability scorul final, 30-30 (15-15).

Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Ada Moldovan -9 (2 de la 7 m, un 7 m ratat), Alina Horjea -9 (3 de la 7 m), Adina Brot- 3, Alina Czeczi -3, Andreea Barbos -2, Ana Maria Dragut -1, Raluca Irimia -1, Andreea Adespii -1 și Carmen Gheorghe -1. Au mai jucat în poartă, în medie câte 20 de minute, Gabriela Dobre, Elena Voicu și Lăcrămioara Stan.

Joi și vineri cele două echipe se vor întâlni din nou, de data aceasta la Ploiești.