Sport

CF Braila a castigat cu 3-2 meciul de la Buzau, cu Gloria

CF Braila a castigat cu 3-2 meciul de la Buzau, cu Gloria
CF Braila a castigat cu 3-2 meciul de la Buzau, cu Gloria
CF Braila a castigat cu 3-2 meciul de la Buzau, cu Gloria

Vineri seară, de la ora 20.30, în nocturnă, CF Brăila și Gloria Buzău au jucat meciul revanșă din această perioadă de pregătiri. Așa cum a declarat antrenorul Alin Pânzaru, CF Brăila ”s-a calificat” după ce a obținut victoria cu scorul de 3-2 (1-2) în meciul de la Buzău.

Dacă în primul meci disputat miercuri dimineața pe stadionul Municipal din Brăila, echipa pregătită de Viorel Ion s-a impus cu scorul de 1-0, de data aceasta a fost rândul brăilenilor săcâștige în deplasare, învingând cu 3-2.

S-a repetat istoria din primul meci, numai că de data aceasta am reușit să și înscriem. La fel ca și în meciul de la Brăila, o repriză au dominat-o ei, iar cealaltă a fost mai bună pentru noi. A fost un meci de pregătire, iar eu sunt mulțumit deși mai sunt multe de reglat. Suntem încă în perioada de acumulări, dar o vom regla până la începerea campionatului, a declarat antrenorul Alin Pânzaru.

Golurile echipei brăilene au fost marcate de Cosmin Necoară, în minutul 21, în urma unei lovituri libere de la 25 de metri, mingea fiind deviată în poartă de zid, iar celelalte două reușite i-au aparținut lui Stelică Nicoliță, în minutele 54 și 65, acesta reușind să răzbune ratările din meciurile cuViitorul Buzău în Cupa României, cu Metalosport Galați și Gloria Buzău în meciurile de pregătire.

Antrenorul Alin Pânzaru a folosit în prima repriză următoarea formulă de echipă: Leu (min. 30 Mitrea) – Spiridon, Olenic, Necoară, Ghiocel – Spătaru, Ndigwe, Frunză, G. Iordache – S. Nicoliță, Francis Agbleta.

În partea a doua a jocului au evoluat: Mitrea (min. 60 Comănescu) – M. Dima, L. Ivan, Ghiocel, C. Stănciulescu – Spătaru, Nicolescu, Marcel Gheorghe, Alin Radu – Nicoliță, Berbece.

Alin Pânzaru a spus că din punctul lui de vedere Sorin Nicolescu și Florin Berbece sunt jucători buni, dar nu sunt peste ceea ce are în lot la acest moment, așa că cei doi vor fi lăsați să plece. În schimb acesta a spus că așteaptă săptămâna viitoare ca la echipa brăileană să mai vină doi jucători, cu experiență în Liga a 2-a și chiar în Liga 1, dacă aceștia își vor rezolva problemele contractuale cu echipele la care au evoluat.

Următorul meci amical al celor de la CF Brăila este programat miercuri 13 august, de la ora 18.00, la Bacău, apoi sâmbătă 16 august la Brăila, cu Oțelul II Galați, miercuri 20 august, tot la Brăila, cu Delta Dobrogea Tulcea, iar pe 23 august, cu Unirea Slobozia, locul urmând a fi stabilit după ce se va stabili data de începere a campionatului Ligii a 2-a dar și țintarul din prima etapă.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •