Sâmbătă și duminică, în sala de jocuri a LPS Brăila, toate cele trei echipe feminine de handbal de la LPS Brăila (junioare I, II și III) au jucat acasă și au câștigat clar meciurile din etapele a II-a.
După ce în prima etapă, junioarele I s-au impus categoric în deplasarea de la Buzău, învingând cu 40-21 (18-11) pe LPS Iolanda Balaș Soter Buzău, în etapa a doua handbalistele pregătite de Eugen Jelesneac au învins cu 33-31 (15-11) pe CSS Tulcea, dar brăilencele au avut momente în care au avut și peste 10 goluri avans în repriza a doua. De precizat că LPS Brăila folosește în meciurile din seria B a campionatului de junioare I în majoritate jucătoare de la echipa de junioare II neîndeplinind astfel cerințele de vârstă impuse de regulament.
La junioare II, fetele de la LPS Brăila au început campionatul cu o victorie pe teren propriu în fața celor de la United Galați, scor 24-22 (15-11), într-un meci disputat joia trecută. Duminică dimineață, de la ora 11.00, junioarele II de la LPS Brăila au întâlnit pe teren propriu pe CS OK Sport Onești. Elevele pregătite de Eugen Jelesneac au făcut instrucție cu fetele de la Onești și au câștigat într-o manieră categorică, scor 35-20 (20-11). În acest meci pentru LPS Brăila au marcat: Nicoleta Popa – 9 goluri, Mirabela Coteț -6 (2 de la 7 m), Alexandra Oprea -6, Alexandra Vrabie -5, Iasmina Ichim -4, Diana Gașpar -3, Anna Stan -2. Au mai jucat: Ana Elena Caraman, Alexandra Perianu, Ana Maria Micu și Laura Paraschiv. Caraman a avut câteva intervenții foarte bune în acest meci printre care și un 7 m apărat, dar a și declanșat câteva contraatacuri. Alexandra Oprea a marcat cel mai spectaculos gol al meciului, la un contraatac a aruncat mingea pe la spate și a marcat pentru 19-10.
Sâmbătă după amiază, de la ora 15.00, junioarele III de la LPS Brăila au făcut spectacol în meciul cu CSS 1 Constanța. Dacă în prima etapă au realizat un scor record cu fetele de la CS Ovidiu, pe care le-au învins cu 51-4 (26-2), în etapa a doua au trecut de echipa din Constanța cu 41-9 (25-2). În meciul cu CSS 1 Constanța LPS Brăila a primit primul gol abia în minutul 14, când fetele pregătite de Cristi Preda și Viorel Alexandru conduceau cu 15-0. Pentru LPS Brăila au marcat în acest joc: Laura Surdu -9 goluri, Sara Hodiș -5, Iulia Sava -5, Andreea Spânu -3, Claudia Stroe -9, Cristina Surdu -3, Ana Maria Cazan -2, Uruială Mădălina -1, Adelina Iordache -2, Mădălina Toma -2. Au mai jucat: Nicoleta Petre, Alexandra Perianu, Daria Ene – portari, Roxana Popa și Andra Nistor.