Sport

Sportul Chiscani a pierdut cu 3-5 amicalul cu Sporting Liești

Sportul Chiscani a pierdut cu 3-5 amicalul cu Sporting Liești

Sportul Chiscani a susținut miercuri un meci amical cu echipa din seria I a Ligii a 3-a, Sporting Lieşti. partida jucată pe terenul sintetic ”Dunărea” din Galați a fost unul cu multe faze de poartă și cu 8 goluri. Sporting Liești s-a impus cu 5-3 (1-0) 

În minutul 32, Dobrin a faultat un adversar în propriul careu, iar Sporting a primit un penalty. Bahnaşu a şutat pe mijlocul porţii și portarul Popescu a reţinut mingea. În minutul 40, Bahnaşu a deschis scorul după o acțiune personală și echipa din Liești a încheiat prima repriză în avantaj.

Sportul Chiscani a restabilit egalitatea în minutul 49. V. Mihai a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă şi Gabriel Honea a transformat lovitura de pedeapsă. Echipa lui Adrian Baldovin a mai irosit două ocazii de a trece în avantaj. M. Iordache şi V. Mihai au ratat două situații bune de a-și aduce echipa în avantaj, iar cei care aveau să înscrie au fost cei de la Liești. În mintul 60 Nica a marcat golul care a adus echipa din Lieşti în avantaj. În minutul 68 Strelțov a marcat pentru 3-1. Marius Coman a scăpat singur cu portarul Vicol, dar a ratat.

Câteva minute mai târziu Dănăilă a înscris pentru 4-1, dar după numai un minut, cu un lob de la 30 de metri, Marius Coman a redus din diferenţă, scor 4-2.

În minuutul 85 Iordache l-a faultat în propriul careu pe un adversar şi Maftei a majorat scorul la 5-2 pentru Sporting Liești. Zaharia a marcat în minutul 90 pentru 5-3.

Sportul Chiscani: Popescu (min. 45 C. Baltag) – M. Pascu (min. 80 Rareş Cristea), G. Boga, B. Dumitru (min. 59 Gavrilă), S. Sima, (min. 18 V. Dobrin) – G. Bălan (min. 46 M. Iordache), G. Chihaia (min. 57 V. Mihai), Gabriel Honea, Ionuţ Varea – A. Radu, Alexandru Negru.

Noutățile echipei din Chiscani sunt: Rareș Cristea, un brăilean care a jucat la juniorii CSU Craiova, Sorin Sima, jucător de la CSU Craiova, brăilean care a plecat de la Luceafărul și care în campionatul trecut a fost la Dacia Unirea Brăila, Honea, Varea și Negru, toți de la Aerostar Bacău. portarul Constantin Baltag de la Speranța Măxineni și fundașul central Dobrin, revenit la Chiscani.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •