Actualitate

S-au trezit cu tigarile confiscate

S-au trezit cu tigarile confiscate
S-au trezit cu tigarile confiscate
S-au trezit cu tigarile confiscate

Poliţiştii brăileni le-au pus gând rău contrabandiştilor de tigări. Astfel, ieri au efectuat mai multe controale în Însurăţei şi în Victoria, de unde au şi confiscat 36 pachete de ţigarete.

La data de 31.05.2014, la orele 7:00, efective de poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei au acţionat, pe raza comunei Victoria, pentru combaterea faptelor de contrabandă cu ţigări.

Camelia Bucur, biroul de presa al IPJ Braila:

În acest sens, au fost efectuate două percheziţii domiciliare, în baza mandatelor emise de Judecătoria Însurăţei, ocazie cu care în locuinţa lui P.Dumitru, în vârstă de 52 de ani au fost găsite 14 pachete cu ţigări şi în imobilul altui localnic, C.Tudorel, de 34 de ani, 22 de pachete cu ţigări.

Pachetele cu ţigări, pentru care nu existau acte de provenienţă, au fost ridicate pentru cercetări, iar în cele două cazuri au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, în conformitate cu prevederile Legii 86/2006, privind Codul Vamal al României.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •