Actualitate Social

O alta pustoaica de 15 ani a disparut de acasa

O alta pustoaica de 15 ani a disparut de acasa
O alta pustoaica de 15 ani a disparut de acasa
Disparuta NEAGU ROXANA GEORGIANA

O fată de 15 ani este căutată cu disperare de familie, după ce a plecat în vizită la o prietenă, acum două zile şi nu a mai ajuns acasă. Copila a fost dată dispărută de tatăl ei care de atunci o caută cu disperare.

La data de 29 iulie, la orele 18:00, la sediul I.P.J. Brăila s-a prezentat un brăilean de 39 de ani, care a sesizat plecarea de la domiciliu, în aceeaşi zi, a fiicei sale, Neagu Roxana Georgiana, în vârstă de 15 ani.

Fiind audiat reclamantul, a reieşit că, în jurul orelor 16:30, fiica lui a plecat în mod voluntar din imobilul unei prietene de-a ei, unde se afla în vizită, şi nu s-a mai întors acasă.

Semnalmente: înălţime 170 cm, constituţie atletică, faţă ovală, păr şaten, creţ şi lung peste umeri, ochi căprui, iar ca semn particular prezintă o cicatrice postoperatorie pe piept, în partea stângă.

Îmbrăcăminte şi încălţăminte la data plecării de la domiciliu: pantaloni tip colant, negri, maieu gri şi pantofi tip balerini, de culoare bej.

Cea în cauză nu suferă de boli psihice sau cronice şi nu are asupra ei telefon mobil sau acte de identitate. Activităţile specifice pentru găsirea tinerei şi încredinţarea acesteia familiei sunt continuate de poliţiştii Biroului Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila.

Persoanele care pot oferi date care să conducă la depistarea minorei sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •