
Proiectul naţional educaţional ” Noile educaţii – un răspuns la sfidările lumii contemporane” iniţiat de Liceul Teoretic ” Panait Cerna ” , Braila în parteneriat cu Liceul Pedagogic „ D. P. Perpessicius „, Brăila coordonat de director Angelica Toncea, director adjunct Carmen Dobre şi profesor Mirela Iordache se afla la a IV-a ediţie şi are 32 de institutii partenere din 17 judeţe .
Formarea de aptitudini precum respectul față de mediul natural, folosirea rațională a resurselor, responsabilizarea în ceea ce priveşte gestionarea deșeurilor; pregătirea pentru administrarea bunurilor personale, pentru utilizarea bugetului personal; formarea tinerilor ca persoane active dispuse să se implice în organizarea şi conducerea societăţii; formarea unei culturi culinare, formarea unei conştiinţe europene, a respectului şi a solidarităţii faţă de cultura altor popoare sunt doar câteva dintre obiectivele proiectului “ Noile educaţii – un răspuns la sfidările lumii contemporane “.
Proiectul a debutat în luna noiembrie cu Concursul naţional ” Toamna printre frunze si rod ”. Concursul de pictură, desen , fotografie şi creaţii literare se adresează elevilor din învăţământul primar, gimnazial, liceal cu vârste cuprinse între 8 si 19 ani precum şi cadrelor didactice care îi indrumă în realizarea lucrărilor. O parte din lucrarile copiilor au fost premiate şi expuse ( saptamana acesta ) la Biblioteca judeţeană ” Panait Istrati” , Brăila, unul dintre partenerii implicaţi în proiect. Din comisia de evaluare a lucrărilor plastice realizate de copii au făcut parte profesorii de educaţie plastică Mariana Tudose ( Liceul Pedagogic „ D.P. Perpessicius „ , Brăila, Dumitraşcu Enel ( Liceul Teoretic „ Panait Cerna „ , Brăila ) şi bibliotecar Doiniţa Stanciu.

Profesor Mirela Iordache
Utilizarea proiectelor educaţionale este justificată de oportunităţile pe care le deschid în privinţa formării competenţelor cheie, specifice secolului XXI, cum ar fi munca în echipă, comunicarea eficientă, folosirea raţională a tehnologiei şi conştientizarea felului în care lumea înconjurătoare este interdependent legată de acţiunile oamenilor. Proiectul „ Noile educaţii – un răspuns la sfidările lumii contemporane „ pregăteşte elevii pentru diversitatea şi schimbările lumii moderne, plasându-i într-o situaţie autentică de cercetare şi acţiune : să pună întrebări, să găsească soluţii şi să-şi dezvolte abilităţile de selectare a informaţiilor. Genul acesta de activităţi generează o atmosferă atractivă, interesantă şi motivantă .
