Ploaia se aude răpăind pe materialul umbrelelor. Dar totul are o linişte de film mut. Au trecut câteva minute după miezul nopţii şi în mulţimea din faţă încep să apară tot mai multe pahare roşii înăuntrul cărora, sub un capac metalic, pâlpâie o flăcăruie care în orice altă seară n-ar fi fost altceva decât o simplă gămălie aprinsă. “Hristos a Înviat din morţi/Cu moartea pe moarte călcând…”, se aude din curtea Bisericii “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, din oraşul Însurăţei, vocea preotului, în timp ce oamenii îşi împart unii altora sfânta lumină a Învierii.
Când am intrat în Însurăţei totul era învăluit în întuneric. O linişte adâncă domnea pe străzi. Doar în jurul Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” se mişcau în tăcere câţiva oameni. Lumina care venea dinspre biserică era ca un reper pentru cei care se apropiau încet. Totul părea ca o prefigurare a ceea ce urma să se săvârşească la miezul nopţii: întunericul de jur-împrejur, ca simbol al chipului morţii, şi lumina caldă din biserică, un simbol al sufletul viu. Tot aşa cum, în miezul nopţii, toate luminile din biserică s-au stins, rămânând aprinsă doar candela de pe Sfânta Masă, imagine a sufletului viu şi îndumnezeit al Mântuitorului coborât la iad.
L-am sunat pe primarul Ionel Gheorghe, pornind de la ideea că micile comunităţi se articulează tradiţional în jurul câtorva centre de interes: Primărie, Biserică, Şcoală. Ne-a răspuns amabil, asigurându-ne că ne va spune câteva cuvinte, dar nu înainte de slujbă. Am stabilit ca loc de întâlnire chiar spaţiul din faţa bisericii. La ora 11.45 eram acolo. Doar doi agenţi de circulaţie asigurau protecţia oamenilor care traversau şoseaua. Şi cei doi erau atenţi, încercând să prindă cât mai mult din taina ce se desfăşura sub ochii lor. Primarul Ionel Gheorghe ne aştepta. A acceptat să ne fie gazdă şi ghid, dar ne-a spus: “Ce aş putea să zic eu acum? Mai bine să priviţi, să observaţi! Şi să participaţi cu sufletul!” Era, ca orice alt om, în mulţime, aşteptând!
Tineri, oriunde priveşti te frapează numărul tinerilor care participă la Slujba de Înviere. Sunt atât de mulţi, încât până şi bătrânii par transformaţi în tineri. Nu poţi să nu te întrebi ce soartă pot avea toţi aceşti tineri într-un oraş care, ca în cea mai mare parte a provinciilor din sudul şi estul României, se află într-o penurie a locurilor de muncă.
Tinerii sunt tăcuţi! Nu se îmbrâncesc şi nu strigă. Unii discută în şoaptă. Marea majoritate a rămas afară. În biserică sunt mai mulţi oameni în vârstă. Se pare că asta-i rânduiala. Pe culoarul din mijloc înaintează cei care intră. În stânga sunt femeile, toate cernite. În dreapta, bărbaţii.
În jurul orei 1 a.m., din faţa Bisericii se desprind procesiuni ce pleacă spre cimitirul oraşului întru pomenirea morţilor familiei. Dăinuie aceeaşi linişte de film mut. Odată ajunşi acolo, bezna densă din cimitir începe subit să se risipească, gonită de o mare de puncte luminoase care se împrăştie în toate direcţiile prin întuneric în căutarea locurilor de veci ale rudelor. Haloul de lumină galbenă al paharelor roşii le dezvăluie locuitorilor doar chipul, iar picturalitatea fantasmatică a acestor prezenţe luminiscente în noapte are o rigoare artistică tulburătoare.
Biserica a fost resfinţită în 2013, după lucrări de reabilitare şi reconsolidare, ca urmare a îndelungii uzuri survenite pe fondul cutremurelor din 1940 şi din 1977. Primarul Ionel Gheorghe ne spune că ajutorul Primăriei a fost substanţial, dar refacerea bisericii a fost posibilă prin colaborarea excelentă cu protopopul Constantin Dumitru. “N-a fost simplu deloc. Practic, am refăcut întreaga structură de rezistenţă. Am colaborat bine cu protopopul Constatin Dumitru, un om extraordinar, care înţelege bine dificultăţile din ziua de azi şi care ia decizii cu înţelepciune”, ne-a mărturisit Ionel Gheorghe.
FlashScore Liga 2 
