Titlul de Vicecampion național la proba de simplu și Campion național la proba de dublu pentru jucătorul de tenis TĂNASĂ Nicholas-Andrei, născut pe 28 martie 2012, legitimat la CSM Brăila.
În perioada 10.06 -15.06.2024, la Centrul Național de Tenis s-au desfășurat Campionatele Naționale Individuale Outdoor U12 unde pe tabloul principal s-au aflat primii 64 de jucători de tenis din țară la această categorie. La proba de simplu, Tănasă Nicholas-Andrei, jucător de tenis legitimat la CSM Brăila, locul 6 în clasamentul național la categoria U12, a ajuns în finală trecând, în primele 3 tururi, de Rareș Bragea ( Tennis Team București) cu scorul de 6-0, 6-1; de Ivor Boer ( ACES Brașov) cu scorul 6-0, 6-3; de Gizdavu Victor ( TC Hănescu București) cu scorul de 6-1, 6-0. În sferturile de finală a câștigat în fața favoritului nr.1 Dobrin Patrick Ștefan ( Olimpia București) cu scorul de 6-4, 6-3 iar în semifinale a trecut de favoritul nr.5 al turneului, Goldiș David (T.C. Stănică Craiova) cu scorul de 6-1, 6-0. Finala probei de simplu s-a disputat într-un meci de 3 seturi între sportivul brăilean și Dobrescu Victor Alexander (C.S. Dinamo București) care a reușit să câștige cu scorul de 1-6, 6-3, 6-7(4).
În cadrul probei de dublu jucătorul de tenis Tănasă Nicholas-Andrei, legitimat la CSM Brăila, a făcut echipă cu Dobrin Patrick Ștefan ( Olimpia București) unde au trecut de perechile Alexandru Aflat ( C.S.S Medias)/M. Saplacan ( Aceline Tenis Club Cluj Napoca) cu scorul de 6-2, 6-2; Damcaliu George ( LPS-CSS Constanța)/ Gizdavu Victor ( TC Hănescu București) cu scorul 4-6, 6-0, 12-10 și Grecu Eric (Young Tennis Pitești)/ Șerbănoiu Codrin (Cosmin Top Tenis Pitești). În finală au reușit să câștige, după un meci la fel de disputat, în fața perechii Dobrescu Victor Alexander ( C.S. Dinamo București)/ Goldiș David ( T.C. Stănică Craiova) cu scorul de 6-7(1), 6-1, 10-6.
Sportivul brăilean este elev la Școlii Gimnaziale ” Mihu Dragomir ” Brăila și este susținut în deplasările naționale de Clubul Sportiv Municipal Brăila.





