Actualitate

Maine sarbatorim Schimbarea la Fata

Maine sarbatorim Schimbarea la Fata
Traditii si supertistitii de Schimbarea la Fata a Domnului
Traditii si supertistitii de Schimbarea la Fata a Domnului

Mâine, ortodocșii de pretutindeni prăznuiesc unul dintre cele 12 praznice împărătești, Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos. Din Sfânta Scriptură aflăm că sărbătoarea evocă un moment de seamă petrecut în ultimul an de viaţă pământeană a Lui Iisus.

Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului este numită în popor şi Obrejenia (denumire ce provine din cuvântul slavon Obrejenie) şi semnifică o schimbare, o transformare. Totodată, sărbătoarea mai are şi denumirea de Pobrejenia sau Probojeni, cuvânt tot de provenienţă slavonă (provenind de la verbul popular „a probazi)”şi are sensul de a certa pe cineva. În schimb, în limba greacă, denumirea sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului este Metamorphosis, cu înţelesul de Transfigurare. Doar Sfântul Antim Ivireanul este singurul care atribuie acestei sărbători o denumire deosebit de  sugestivă: Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos.

Evenimentul religios este descris de evangheliştii Matei, Marcu şi Luca la o săptămână după ce Mântuitorul le-a vestit ucenicilor  patimile pe care le va îndura în curând, pentru mântuirea oamenilor. Iisus,  a urcat pe Muntele Tabor în Galileea,  însoţit de trei dintre ucenicii Săi: Petru, Iacov şi Ioan. Atunci, aceştia s-au convins că Iisus nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Lui Dumnezeu. La scurt timp, în timp ce Iisus se ruga Tatălui Ceresc, ucenicii Săi au adormit . Când s-au trezit din somn , ei au avut parte de o privelişte “nemaivăzută”:

Iisus „S-a  Schimbat la faţă înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi s-au arătat lor Moise şi Ilie , vorbind cu El”. (Matei-17, 2-3). Atunci ucenicii s-au speriat, iar pe când contemplau lumina dumnezeiască au trăit momente de iluminare. Petru i-a spus lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici, iar dacă voieşti, voi face trei colibe : Ţie una, lui Moise una, şi lui Ilie una.” Pe când Petru vorbea cuprins de euforie, un nor s-a coborât asupra lor, i-a umbrit şi din cer s-a auzit un glas: „Acesta este Fiul meu Cel iubit, în care am binevoit; pe Acesta să-l ascultaţi!” Auzind acel glas, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au înspăimântat foarte” (Matei 17, 2-6). Atunci, Iisus S-a apropiat de ei şi Le-a zis: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi!”. O altă întâmplare i-a emoţionat pe ucenicii lui Iisus : ridicându-şi privirea, Petru, Iacov şi Ioan L-au văzut  doar pe Iisus. Pe când coborau din munte, Iisus Le-a poruncit:”Să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi!”

Tradiţii pentru spor şi sănătate

Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului a prilejuit de-a lungul secolelor apariţia a numeroase tradiţii şi obiceiuri populare , pe care străbunii noştri le-au transmis urmaşilor. Totodată, tradiţiile legate de această sărbătoare din spaţiul românesc sunt asociate cu numeroasele schimbări ale naturii şi oamenilor prilejuite de sosirea toamnei.

În Postul Adormirii Maicii Domnului, pentru bucuria praznicului,  Biserica acordă dezlegare la peşte, în orice zi a săptămânii este orânduită sărbătoarea.
Tradiţia spune că este bine ca sărbătoarea să fie trăită cu intensitate sporită prin rugăciuni pentru sănătatea şi pentru împlinirile familiei, prin pelerinaje la bisericile la mănăstirile care adăpostesc icoane făcătoare de minuni şi moaşte.
Oamenii care se roagă în această zi, pentru a se elibera de o patimă (beţie, tutun etc) se vor vindeca, spune tradiţia.
Gospodinele trebuie să întâmpine sărbătoarea cu evlavie, să nu  spele rufe şi să nu arunce lături în curtea casei în ziua praznicului. Curăţenia  generală trebuie să se termine în ajunul sărbătorii.
Se spune că în gospodăria persoanei care încalcă, totuşi, tradiţia şi spală rufe, se vor adăposti mii de insecte:
În această zi, femeile nu trebuie să se spele pe cap; se spune că,  cine nu respectă această datină va avea surpriza să nu-i mai crească părul.

De asemenea, în această zi se împart pachete cu fructe şi cu bucate de post, în memoria rudelor decedate. În tradiţia populară, boabele  desprinse din ciorchini poartă numele de „Coliva de struguri”şi aceste ofrande se dăruiesc în memoria rudelor plecate în eternitate. Este bine să ducem astfele de ofrande la biserică; din moşi strămoşi, împlinirea acestei datini atrage  sporul şi sănătatea în propria familie.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •