Actualitate Social

Jandarmeria pe intelesul tuturor

Jandarmeria pe intelesul tuturor
 Jandarmeria pe intelesul tuturor

Jandarmeria pe intelesul tuturor

 

Jandarmii brăileni au organizat, în cadrul campaniei „Jandarmeria pe înţelesul tuturor”, o întâlnire cu elevii de la fundaţia Surorile Clarise ale Sfântului Sacrament din Brăila.

Pentru început, militarii au explicat copiilor misiunile Jandarmeriei, rolul pe care îl are această instituţie în respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului. Apoi a fost menţionat rolul important pe care instituţia îl are în menţinerea unei stări de ordine şi siguranţă, necesare bunei desfăşurări a activităţilor cotidiene, dar şi modul activ în care aceasta se implică în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor.

După această parte, pentru că este vacanţă, s-au desfăşurat câteva activităţi cu caracter sportiv, educativ şi recreativ, de cultivare şi promovare a spiritului de  „fair play”, de dezvoltare a atenţiei şi îndemânării, supravegheate îndeaproape de responsabilul cu pregătirea jandarmilor. Pentru că tuturor copiilor le-a plăcut întâlnirea cu jandarmii, conducerea fundaţiei le-a făcut oamenilor legii încă o invitaţie pentru luna septembrie, care bineînţeles că va fi onorată.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •