Pro Braila 8 septembrie 2020

În primul rând, vă mulțumesc pentru amabilitatea de a vă fi oaspete în „Colivia de Catifea” a Brăilei. Încerc și sper să și reușesc să captez atenția cititorilor prin acest incitant interviu acceptat cu mare plăcere de dumneavoastră, domnule director al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila.

V-am citit cu mare atenție biografia și vă felicit, nedorind să insist asupra acestui lucru, ci vreau să-l cunosc pe Lucian Sabados ca om, ca regizor, ca muzician și cetățean, pentru o perioadă nedeterminată, al acestui frumos oraș dunărean. Din nefericire pentru noi, pământenii, viața a luat cu totul altă întorsătură, nebănuită de cineva vreodată. Sălile de spectacol au rămas cu ușile închise, actorii văzându-se nevoiți să găsească soluții pentru a bucura publicul cu spectacolele lor.

Înainte de anii ’89, Brăila deținea două grădini de vară: „11 Iunie” și „Arena Progresul”. Aici aveau loc spectacole de divertisment, piese de teatru, diferite activități cultural-educative. O binecuvântare în aer liber pentru urbea brăileană, în serile răcoroase de vară. Iată că am ajuns să încropim o scenă, iar în fața acesteia să ordonăm câteva rânduri de bănci, ca actorii să se facă din nou auziți. Ce păcat că aceste grădini de vară au devenit în timp adevărate ruine!

Grea misiune să cârmuiești o instituție culturală, când vara este aproape pe sfârșite, iar epidemia este, după cum ni se spune, în plină ascensiune. Până la începutul acestui an ați jucat cu casa închisă. Să fie teatrul refugiul rutinei zilnice a oamenilor? Să vină în număr atât de mare și cu atâta bucurie pentru descătușarea sufletului de încercările vieții?

 Acestea fiind zise, permiteți-mi să vă adresez câteva întrebări…

Reporter: În urma a tot ceea ce s-a întâmplat, considerați necesară construirea unei grădini de vară, special amenajată pentru a rămâne în patrimoniul teatrului? Ar fi de folos atât actorilor, cât și spectatorilor brăileni și nu numai?

Lucian Sabados: Da, este evident că se impune construirea unei grădini de vară într-un oraș cu foarte multe posibilități și multe locații potrivite pentru așa ceva. Știu din auzite, eu fiind ploieștean, de grădinile de vară și, în 2013, când am venit pe post de  director la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, împreună cu domnul primar de atunci, Aurel Simionescu, am văzut grădina de vară din spatele străzii Polonă. Atunci mi-am dat seama că Brăila are un potențial foarte bun și, în anul următor, 2014,  am coordonat, alături de Constantin Teodorescu, proiectul temerar, curajos, „Brăila, Capitală Cultural-Europeană”. Consider că această grădină de vară poate fi reamenajată cu cel mult 200 000 lei accesați din fonduri europene. Sper din tot sufletul să pot să duc la bun sfârșit acest proiect, atât de mult dorit de brăileni!

Reporter: De la 1 septembrie s-au redeschis, în condiții speciale cauzate de pandemie, porțile teatrelor și ale cinematografelor din România. Apreciați că, respectându-se toate normele și regulile impuse de  aceste „condiții speciale”,  va mai avea loc Festivalul „Zile și nopți de teatru la Brăila”?

Lucian Sabados: O, nu! Un festival de anvergura festivalului nostru, care ar fi fost la a XIV-a ediție, este, în general, un demers care durează cel puțin cinci sau șase luni. În 2013 am fost directorul festivalului și selecționerul unic al lui și vă mărturisesc că această intreprindere este una foarte dificilă, imposibilă pentru acest an! De altfel, toate festivalurile de teatru au căzut în România, dar se încearcă, totuși, soluții hibride cum ar fi varianta colegilor de la Galați, de la Teatrul „Fani Tardini”, care vor să marcheze 65 de ani de existență a teatrului gălățean printr-o variantă online a festivalului. Nu cred că pot fi înlocuite căldura, entuziasmul și participarea spectaculoasă a publicului la un festival de teatru real, de participarea virtuală. Dar, este o încercare. Deocamdată trebuie să acționăm, cu responsabilitate, să ferim publicul și proprii angajați de pandemie.

Reporter: Concret,ce măsuri veți lua pentru a limita răspândirea infectării cu noul Coronavirus SARS-CoV-2, în sălile de spectacol? Ați primit  măsurile funcționării în deplină siguranță?Din cauza numărului redus de spectatori veți mări numărul spectacolelor sau acest lucru ar duce implicit la un efort suplimentar, atât fizic cât și material?

Lucian Sabados: Este un efort inutil pentru că riscăm să compromitem și mai mult încrederea spectatorului, a brăileanului, de a veni la teatru. În principal este vorba să se ocupe 50% din capacitatea sălii. E bine și așa, dar vom primi cât de curând măsurile ce vor fi elaborate de Ministerul Sănătății și Ministerul Culturii și ne vom conforma ca atare. Răspunderea tuturor, nu doar a directorilor de teatru, este uriașă în acest context, dacă avem în vedere că trebuie asigurate și dotările tehnice și materiale indispensabile pentru limitarea la maxim a pericolului răspândirii acestui virus. Instalațiile speciale de nebulizare, de aerisire, de primenire a aerului după fiecare oră de spectacol sunt foarte scumpe, însă avem speranța că se vor găsi căile legale ca din bugetul primăriei să primim sumele necesare procurării lor. Așadar, emoțiile sunt majore, fiindcă bucuria reîntoarcerii în sală este dublată de o veghere foarte serioasă, de o privire foarte lucidă de modul cum  ne raportăm situației existente, pentru asigurarea sănătății spectatorilor și a colegilor noștri!

Reporter: Ce sentimente au actorii în situația dată?

Lucian Sabados: Exact ca ale mele, împărțite. Pe de o parte se bucură, pe de altă parte toți au familii, copii, se gândesc la situațiile ce pot apărea. Normal, noi acum, toți directorii de teatru ne-am gândit, că logic este să îți schimbi din mers repertoriul, să-l adaptezi noului climat, noului context, deci în principiu spectacolele vor fi cu distribuții mai reduse, cu decoruri mai puțin speciale, pentru a fi redus cât mai mult riscul vreunei îmbolnăviri. Cu toate acestea, îi asigurăm pe toți spectatorii că ne vom prezenta pe scândură la superlativ, la valoarea foarte cunoscută a spectacolelor noastre care nu va fi deloc afectată!   

Reporter: Clădirea teatrului, renovată de curând, este o adevărată capodoperă de artă, o emblemă binemeritată a Brăilei, nume sonore trecându-i pragul de-a lungul atâtor și atâtor ani. Există posibilitatea vizitării clădirii (pe baza unui bilet de intrare), de grupuri de turiști veniți din afara orașului și de ce nu și de localnicii dornici să descopere arhitectura acestui bătrân patrimoniu cultural sau acest lucru deja se întâmplă?

Lucian Sabados: De două ori, nu, nu, din păcate! Prima oară nu, pentru că teatrul a fost restaurat pe fonduri europene, ori legistația europeană este una foarte clară, care interzice cinci ani după darea în folosință, respectiv iunie 2016, să se încaseze alte venituri, în afara celor provenite din biletele de spectacole. Biletele pentru tur sunt excluse. Pe de altă parte nu am nici personal specializat ca să prezinte clădirea teatrului. De obicei eu prezint și încă două colege, eu știind și limbi străine. Ne-au venit multe delegații și vor mai veni. Însă, în situația epidemiologică actuală, este chiar interzisă intrarea persoanelor străine în clădirea teatrului. Rămâne pentru brăilenii adevărați, care iubesc treatrul, să mai aștepte puțin, să fim cu toții înțelegători, raționali și să așteptăm un context mai favorabil.

Reporter:V-ați dori să îmbogățiți aria activităților culturale desfășurate în cadrul unor săli de spectacole? Aici mă refer la spectacole de muzică și poezie. Sincer, aș fi pe deplin interesată, să nu divulg faptul că este un vis la care nu am renunțat.

Lucian Sabados: Noi avem un repertoriu foarte bogat, mai mult de 24 de titluri active pe care le putem juca oricând, încât, jucând doar de trei ori pe săptămână, fiecărui titlu îi revine rândul destul de rar, ceea ce creează un impediment pentru actori;  timpul scurs între spectacole incumbă repetiții pentru împrospătarea viziunii scenice, se fac repetiții de fiecare dată și atunci suntem așa de aglomerați cu propria noastră activitate, încât, în general, am primit acest gen de colaborări doar în cazul când sala Casei Tineretului era în reparații și știți foarte bine că noi am primit aici, în ultimii cinci ani,  festivalurile de muzică și-s multe astfel de festivaluri, printre altele, Festivalul de jazz, Festivalul de folk, Festivalul de muzică ușoară „George Grigoriu”, multe alte manifestări organizate sub egida Consiliului Județean. Ieri am citit în Obiectiv Vocea Brăilei, un interviu cu președintele Consiliului Județean, domnul Francisk Chiriac, care preciza că s-au finalizat lucrările la sala Casei Tineretului dar, în contextul actual nu o face accesibilă, din același statut ca al nostru.  Însă în acest moment ne focalizăm atenția și activitatea pe propriile noastre titluri. Există un public poate nu foarte numeros, față de populația Brăilei, dar este un public extrem de devotat, exigent, mai ales față de care noi avem în contextul pandemiei, datorii morale foarte importante. Deocamdată, numai teatru!

Reporter: Sunteți considerat de brăileni omul potrivit la locul potrivit! I-ați dat teatrului un suflu nou, ați fost primit cu aplauze și susținut deopotrivă! V-ați gândit vreodată că viața vă poate oferi mai mult și ați alege să plecați dezamăgindu-i pe cei ce vă iubesc și vă apreciază cu adevărat?

Lucian Sabados: Vă mulțumesc pentru considerații și pentru aprecieri! Recunosc că și eu mă simt extrem de bine, de șapte ani mă simt bine în mijlocul acestei comunități, este o comunitatea mai mică, dar extrem de fidelă. Se întâmplă mai des în ultimii trei, patru ani să fiu salutat pe stradă, să fiu întâmpinat cu zâmbete și este o plăcere, o mare bucurie, înseamnă că ceea ce-am gândit este în folosul comunității și sunt cooptat ca atare. Deci, prima parte, totul frumos pentru că am dedicat și mult timp și multă atenție, multă concentrare dialogului cu oamenii de aici. Sunt prea vechi în branșă, sunt de treizeci de ani director de teatru și știu că arta comunicării este foarte importantă în a stabili un dialog continuu cu spectatorul. Aici stau foarte bine! În ceea ce privește partea a doua a întrebării, numai Bunul Dumnezeu știe ce-mi hărăzește pentru viitor! Personal știu că mi se termină al doilea mandat anul viitor, exact atunci ies la pensie, nu vreau să mă pronunț, sunt cumva împărțit între atașamentul față de o comunitate și un colectiv teatral important, în care eu, la 56 de ani, m-am reinventat, după ce am fost 22 de ani directorul Teatrului din Ploiești. Pe de altă parte sunt sacrificii majore legate de familie, pe care o am la Ploiești și este foarte complicat! Cu cât îmbătrânești cu atât lucrurile nu se mai întorc, sunt ireversibile, deși trebuie să faci niște alegeri. Nu vreau să mă pronunț, să vă dau un răspuns tranșant, dar v-am fost foarte sincer că sunt împărțit între dorința de a continua această minunată coabitare cu brăilenii și datoriile firești, familiare.

Reporter: Sunteți din fire un perfecționist și nu vă mulțumiți niciodată cu puțin. Între dumneavoastră și actori există un climat de beatitudine, lucru resimțit și dincolo de cortină. Cum împăcați viața de teatru cu viața personală? Cât timp alocați fiecăreia în parte? Există timp liber în viața unui actor?

Lucian Sabados: Nu este beatitudine între un director de teatru și actori, niciodată. Este o bună înțelegere, în cel mai bun caz, este camaraderie, este încredere, e prețuire profesională reciprocă, dar nu mai departe, lucrăm cu personalități și așa trebuie să fie un artist, egocentric. Fiecare crede că este, cumva, pe undeva în centrul universului local. Deci, nu vorbim de beatitudine, pentru mine este foarte important să ne respectăm reciproc, pentru că de la respect pleacă buna colaborare, încredere reciprocă și, dacă apare și fiorul de prietenie, e și mai bine. E mai rar, în zona noastră, v-am spus, suntem firi egocentrice și e mai complicat. Însă, sunt situații în care ne susținem extraordinar unul pe altul, cum a fost acuma cu pandemia. Deci, n-am să uit în viața mea ceea ce s-a întâmplat, într-o lună și jumătate, în această vară, când noi eram în vacanță, ne-am strâns forțele și, eu ca regizor am realizat două spectacole, într-o lună și jumătate. Este enorm, lucrând cu 22 de actori. Nu dorescsă mă reliefez pe mine, cidoar vreau să vă dau un exemplu despre momente de grație în care, lăsând orgoliile la o parte, ne adunăm, tragem la aceeași frumoasă căruță, în sensul figurat și a fost o solidaritate, o încredere, o cooperare, o coeziune formidabilă sufletească și profesională, care ne-a permis să scoatem două piese de teatru într-o lună și jumătate. Este adevărat că a existat teama că această pandemie ar putea să ne schimbe, să ne modifice viața profesională, în primul rând și, răspunzând la partea a doua a întrebării, sigur, că este greu de dat un răspuns, care este raportul dintre viața personală și viața publică. În general, un actor performant are foarte puțin timp liber. Avem numeroși actori performanți în echipa brăileană, și știu că unii dintre ei sunt familiști și sunt familiști convinși și de cea mai bună calitate umană, alocă în timpul repetițiilor puțin, foarte puțin timp familiei, numai că bafta lor este că un spectacol se repetă la o lună și jumătate, două luni, după care, sigur, că până intri într-un alt spectacol îți vezi de familie. La directori este mai complicat, la un director navetist cum sunt eu, la mine timpul  dedicatfamiliei este extrem, extrem de puțin, din păcate, problema este a acestei ireversibilități. Avansezi în vârstă, cresc copiii, am și nepot și-atunci fiecare zi pierdută alături de ai tăi se contabilizează altfel după o anumită vârstă.

Reporter: Este Brăila orașul care vă împacă așteptările?

Lucian Sabados: Brăila este un oraș foarte special! Bine a zis cine a zis: „Cine gustă apă din Dunăre la Brăila, cam rămâne aici pe viață!”. Sigur că la mine episodul de șapte ani a fost premers de mulți ani, de când cunoșteam teatrul brăilean. Am avut noroc, cam cu doisprezece, treisprezece ani în urmă până să vin la Brăila ca director, să fiu bun prieten și coleg cu doamna Veronica Dobrin, profesoară și directoarea teatrului, cu care împărtășeam aceleași valori artistice. Cum de multe ori aceiași regizori erau și la Ploiești și la Brăila, ea mă invita la Brăila când avea vreo premieră, precum eu o invitam la vreo premieră, la Ploiești. Așa că nu mi-a fost deloc greu să mă acomodez, știam orașul, cunoșteam foarte bine trupa, mai ales că, anterior venirii mele la „Maria Filotti” ca director,am pus în acestă scenă spectacolul „O scrisoare pierdută”, un spectacol de mare succes, cu mari, mari actori. A fost ultimul spectacol cu Bujor Măcrin, Dumnezeu să-l ierte! Mi-a fost ușor să mă acomodez și pentru că m-au primit foarte frumos actorii de aici. Cu unii lucrasem la „O scrisoare pierdută”, pe alții îi cunoșteam de la premiere, de la festivalurile naționale. Mi-a fost ușoară adaptarea și fiindcă m-a iubit Dumnezeu și mi-a orientat bine pașii să vin la Brăila.

Reporter: Dacă ați da timpul înapoi, și ați fi adolescentul care a terminat liceul și trebuie să-și croiască un drum în viață, ați schimba ceva din ceea ce ați realizat până acum?  De veți răspunde: regizor, aș înțelege cât de mult iubiți această meserie! 

Lucian Sabados: Da, nu-mi pare rău! Am făcut o facultate de elită, am terminat critică de teatru. Nu puteți să vă imaginați, erau șaizecișișase pe loc, din care au intrat doar șase, dar ce oameni și, cu niște profesori extraordinari. Singurul lucru care l-aș face, n-aș mai pierde vremea cu cei patru ani de la critică, ci aș trece direct la regie, eu urmând a doua facultate. Meseria de regizor o iubesc cel mai mult! Mi se pare că este o perlă a coroanei pentru meseriile de teatru. Am tot respectul pentru absolut orice meserie de teatru, inclusiv de cel de sufleur, de recuziter, cabinieră, pentru noi suntem o echipă. Nu suntem întotdeauna o familie, dar echipă suntem. Unul fără celălalt nu se poate. Totuși, corolalul meseriilor din puncul de vedere a puterii de sinteză o are regizorul. Regizorul dă unitate muncii de echipă, imprimă specificul, dă tonul, dă stilul spectacolului, sigur că fără actori nu poți face absolut nimic, dar și actorul ascultă de regizor. Partea bună este când regizorul este bun. Există regizori mediocri, care automat pot să lucreze  cu niște actori minunați, cu scenografi formidabili, cu mari muzicieni, dar, dacă nu-i pun în valoare sau nu știu să-i pună în valoare, atunci rezultatul este discutabil. Vorbesc în general de regizorii-personalitate. Vin dintr-o generație în care am lucrat cu mari, mari regizori. Profesorii mei de la facultate erau uriași, total diferiți de profesorii de astăzi.  

Reporter: Ce notă acordați culturii brăilene pe o scară de la 1 la 10?

Lucian Sabados: Este greu de spus pentru că trebuie să fac o medie între zecele nostru și… Ce să zic, undeva peste nouă. Recunosc că această notă este subiectivă, pentru că nu cunosc cât mi-aș dori, în detaliu, activitatea instituțiilor surori din cultură. De exemplu, am o prețuire cu totul specială față de domnul academician Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei „Carol I”, am apreciere față de domnul director Dragoș Neagu, de la Biblioteca Județeană „Panait Istrati”, care face niște lucruri minunate, cudăruire și cu multe idei frumoase a depășit un statut oarecum încorsetat al bibliotecii. El creează mult mai mult decât activitatea bibliotecii. Țin la colegii mei de la teatrul de păpuși, sunt frații noștri. Țin la prietenul Emanoil Ciucașu de la Casa de Cultură a municipiului, care face multe lucruri rafinate pe zona de folk, pe zona de poezie, pe zona de cercuri artistice,  găzduiește chiar și colegi de-ai mei, actori profesioniști, care au cercuri de teatru. Sunt mulți oameni sufletiști. Apreciez lumea literară, am participat la destule lansări de carte și-mi face mare plăcere să mă reîntâlnesc cu scriitorii, dar și cu criticii brăileni, sigur, am lucrat foarte mult cu domnii Viorel Mortu, Valentin Popa și  Zamfir Bălan. Sunt oameni pe care îi prețuiesc foarte tare, deci, credeți-mă că nu este o notă exagerată, este o notă bună, dar aproape de adevăr. Un 9,25, în zona asta, ceea ce este sigur. Este adevărat că sunt mari și fideli slujitori ai artelor, era să uit de prietenul meu, așa se întâmplă, de George Mosorescu, cu care am realizat patru spectacole, eu, ca regizor, el, scenograf, dar acum mă refer la George Mosorescu ca Președinte de Filială a Artiștilor Plastici. George este un om cu totul deosebit, îi cunosc mulți membri ai filialei, i-am vizitat în atelierele personale, eu fiind pasionat de artele plastice, nu doar pentru că sora mea este un foarte distins critic, în familie fiind doi critici, eu, critic de teatru, ea, critic de artă plastică. Artiștii plastici sunt oameni prea modești, într-un oraș care a dat extrem de mult culturii și spiritualității românești. Eu sunt pe de o parte încântat și mândru, pe de altă parte invidios, pentru că vin de la Ploiești. Deci, Brăila a dat enorm pe zona de cultură și pe zona de știință, de filozofie și în altele. Iar acești oameni dăruiți, colegii mei din instituțiile de cultură, au toată prețuirea lor pentru ceea ce fac. Este foarte bine că ne dăm mâna, pentru că noi legitimăm calitatea actelor artistice și-atunci creăm un mediu mult mai amplu, mai generos, în care eu să mă ocup numai de teatru. Fiind și un muzician pasionat, am fost de multe ori și gazda Filarmonicii Lyra „George Cavadia”, venită în sala teatrului, și este o plăcere să cunoști și publicul meloman, apoi ce să mai zic de Festivalul „Hariclea Darclée”. Păcat că acum, când se împlinesc  25 de ani de la lansarea concursului Marianei Nicolesco, acest festival nu se poate desfășura! Eu am fost de la început pasionat de el, pentru că mama mea a fost o foarte valoroasă solistă de operă și profesoară de canto.        

Reporter: Stimate domnule director, dacă apreciați că față de întrebările mele aveți să transmiteți ceva deosebit brăilenilor, puteți adăuga alte întrebări pentru a da răspunsurile pe care le considerați!

Lucian Sabados: Altă întrebare, nu, dar mesajul este să aibă încredere, să-i iubească pe cei care se ocupă de cultură, pentru că sunt foarte dăruiți și doresc extrem de mult să le ofere evenimente, manifestări de artă și cultură de cea mai bună calitate! Personal, ca director de teatru, în numele meu și al întregii trupe, îi asigurăm că le dedicăm toată munca și experiența noastră prin spectacole de teatru, mai toate extraordinare! Îi prețuiesc pe brăileni, le admir tradițiile, nu mă voi sătura niciodată plimbându-mă prin centrul vechi, aici mă raportez eu, într-o atmosferă de-un clasicism modern care îmi impune o anumită atitudine și o anumită abordare vis-à-vis de artă. Nu pot încheia fără să vă fac o mărturisire. Imediat, după ce am câștigat concursul, m-am văzut cu maestrul Constantin Codrescu, marele, uriașul actor și foarte bun director al teatrului brăilean al deceniului opt, care m-a chemat și mi-a făcut o instruire spunându-mi cam așa: „Luciane, dacă te duci la Brăila cu toate energiile, dacă n-ai fir de atitudine mercenară și dacă ești dăruit și te zbați pe față pentru mai binele brăilenilor, aceștia te simt și te vor coopta. Va dura ceva, ei sunt mai mefienți, că sunt mai într-o laterală a țării și cu cât vii mai dinspre București, Ploieștiul, vorba aia, e la doi pași, cu atât sunt mai mefienți, dar în momentul în care se conving că tu ai venit pentru mai binele lor te vor susține necondiționat. Îți dau șase luni!” Ei bine, mie mi-a luat doar două luni! Nu este o chestie de infatuare, ci este o foarte bună tehnică de-a mea, de a mă apropia de oamenii cărora mă adresez. În asta constă ceea ce se numește, totuși, știința comunicării.

Reporter: Vă mulțumesc, stimate domnule director, urându-vă multă sănătate și putere de muncă! Viață lungă teatrului brăilean!

Lucian Sabados: Să fie bine, Doamne-ajută!

Interviu realizat de Sibiana Mirela ANTOCHE –  Scriitoare, jurnalistă, membră U.Z.P.R. 

Comentarii