
Un brăilean a fost prins de poliţişti în timp ce transporta în miez de noapte câteva burlane. Întrebat de poliţişti de unde le are, tânărul le-a spus cu nonşalanţă oamenilor legii că le-a furat de la o biserică.
Ieri seară, la orele 22:50, o patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului, în timp ce îşi desfăşura serviciul de patrulare în zona Cartierului Hipodrom, l-a depistat, la intersecţia bulevardului Dorobanţilor cu Calea Călăraşilor, pe N.Dinu, în vârstă de 26 de ani, din satul Salcia Tudor.
Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila:
Acesta a fost depistat la scurt timp după ce ar fi sustras de pe peretele exterior al unui locaş religios, din municipiu, patru bucăţi burlan confecţionat din metal, având lungimea de circa un metru, fiecare, şi diametrul de aproximativ 10 cm.
Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
