Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, prin Serviciul Resurse Umane, desfășoară până la data de 24 iulie 2026 activitatea de recrutare a candidaților care doresc să participe la concursul de admitere organizat în anul 2026 la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București.
Candidații se pot înscrie pentru programele de licență din cadrul Facultății de Poliție, specializările „Ordine și siguranță publică” și „Drept”, iar locurile sunt comune pentru femei și bărbați. De asemenea, agenții de poliție care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislație pot candida pentru programul de studii cu frecvență redusă.
Cererea-tip de înscriere, însoțită de Consimțământul privind solicitarea Extrasului de pe Cazierul Judiciar, se transmite exclusiv în format electronic, până la data de 24 iulie 2026, la adresa de e-mail: *resurseumane@br.politiaromana.ro.
Dosarele complete de recrutare vor fi depuse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila până la data de 6 august 2026, conform programului publicat de instituție.
Evaluarea psihologică a candidaților va avea loc până la 4 august 2026, iar probele de admitere se vor desfășura la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, după următorul calendar:
- evaluarea performanței fizice: 12–19 august 2026;
- proba scrisă de verificare a cunoștințelor: 22 august 2026;
- examinarea medicală: 27 august – 14 septembrie 2026;
- afișarea rezultatelor finale: 15 septembrie 2026.
Candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile legale și criteriile specifice prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv cele privind aptitudinea medicală, fizică și psihologică, studiile absolvite și conduita corespunzătoare profesiei de polițist.
Informații complete privind condițiile de recrutare, calendarul admiterii, documentele necesare și formularele de înscriere sunt disponibile pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, la secțiunea Carieră – Admitere, https://br.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere/anunt-admitere-academia-de-politie-alexandru-ioan-cuza-bucuresti-sesiunea-2026 precum și pe site-ul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.
