Doar doua cladiri din Braila mai pastreaza elemente din arhitectura traditionala turceasca

 Doar doua cladiri din Braila mai pastreaza elemente din arhitectura traditionala turceasca, desi turcii au avut un cuvant greu de spus in istoria orasului nostru.

Una din cele doua cladiri care mai pastreaza elemente din arhitectura traditionala turceasca este Casa turceasca, aflata pe strada Orientului. Cladirea pastreaza elemente specifice din arhitectura civila turceasca cum ar fi streasina mult prelungita (saceac) construita din lemn si prevazuta cu un gen special de imbinari. Casa dateaza de la inceputul secolului al XIX-lea.

Cea de a doua cladire este Biserica Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril. Conform traditiei, acest lacas de cult are o vechime de 250 de ani, fiind cea mai veche biserica a orasului si in acelasi timp singura casa de rugaciuni turceasca de pe teritoriul Romaniei transformata in biserica ortodoxa, dupa ce initial cladirea a servit ca lacas de cult musulman. La initiativa arhiducelui Mihail Pavlovici Romanov, seful armatei rusesti, in anul 1829, lacasul a fost transformat definitiv in biserica ortodoxa.

Ca dovada a existentei unei comunitati bine organizate in Braila exista si un cimitir al eroilor turci din Primul Razboi Mondial situat in cartierul Chercea, unde exista 12 morminte in care salasluiesc osemintele unor ofiteri turci, in timp ce 754 militari de aceeasi nationalitate au fost ingropati intr-o groapa comuna in timpul Primului Razboi Mondial.

Numarul etnicilor turci din orasul nostru a cunoscut, in perioada moderna si contemporana, o panta descendenta, la recensamantul din anul 1930 inregistrandu-se un numar de 404 persoane pentru ca la cel din 2002 numarul acestora sa fie de 179 de suflete.

Istoricul turcilor in Braila

Prezenta turcilor la Braila este legata in mod direct si masiv de ocuparea orasului, in timpul sultanului Soliman Magnificul. O datare exacta a evenimentului nu exista. Documentele si relatarile vremii plaseaza acest episod in intervalul iunie 1538 – 30 octombrie1540.

Semnificatia acestei decizii trebuie privita prin prisma raporturilor dintre principatele dunarene si Inalta Poarta. Campania de pedepsire a domnitorului moldovean Petru Rares din vara anului 1538, soldata cu ocuparea si incorporarea Bugeacului si a Tighinei in cadrul sistemului administrativ otoman, a fost urmata de o alta campanie, in tara Romaneasca.
In iunie 1539, ca urmare a rascoalei marelui vornic serban impotriva domnului Radu Paisie, turcii intervin in mod direct de partea ultimului. Urmarea imediata a acestor evenimente a fost stabilirea unui pasa in capitala valaha precum si ocuparea targului Braila.

Este posibil ca aceasta decizie sa fi fost o conditie pentru restabilirea domniei lui Radu Paisie. Ulterior, din ordinul sultanului, orasul a fost intarit cu o puternica fortificatie ce va deveni loc de refugiu pentru diferiti pretendenti domnesti precum si punctul de plecare pentru numeroase companii militare otomane.
Conform dreptului administrativ si juridic otoman, cetatea Brailei, alaturi de un hinderland agricol, cuprinzand circa 1/3 din teritoriul viitorului judet, se aflau sub conducerea unui nazar (pasa) iar unitatea administrativ teritoriala purta denumirea de caza sau raia.

Regimul de ocupatie a orasului se mentine pana la semnarea Tratatului de Pace de la Adrianopole (2/14 septembrie 1829) cand, alaturi de cazalele Giurgiu si Turnu, Braila revine in componenta |arii Romanesti. Cea mai mare parte a populatiei turcesti s-a retras odata cu administratia si armata. Cu toate acestea, documentele vremii mentioneaza prezenta unor negustori turci la Braila.

Astfel, la 22 mai 1838, din initiativa a 35 de negustori locali se formeaza o deputatie de 5 membri a carei misiune era aceea de a-i reprezenta si apara interesele in fata noilor autoritati. Printre acestia se afla si un turc pe nume Sali Aga, care se iscaleste greceste.
La 27 ianuarie 1831, turcul Abdulah Mehmed Ocnaloglu „nascut la Braila si locuitor al ei” refugiat la Bucuresti in acel moment, cerea incuviintarea generalului guvernator Kiseleff sa mearga la Braila pentru a-si vinde casele si pravalia din oras, precum si pentru recuperarea unor datorii de la cativa locuitori. Un caz similar este constatat la 6 februarie, cand turcul Osman Muslon i se plangea aceluiasi general de faptul ca in absenta sa i se vanduse casa.