ProBr

Debut cu stangul la europenele de tineret

Debut cu stangul la europenele de tineret
Debut cu stangul la europenele de tineret
Debut cu stangul la europenele de tineret

Naționala de handbal tineret U 19 a României a pierdut partida de debut de la Campionatul European, 24-31 (14-12) cu Franța. Tricolorele au avut un înceut bun de meci, dar pe parcurs a cedat teren și au pierdut al treilea meci consecutiv cu echipa Franței în ultima lună. 

Debut cu stangul la europenele de tineret
Debut cu stangul la europenele de tineret

Elevele lui Relu Roșca au început promițător și în minutul 8 conduceau cu 4-0, iar în minutul 19 Ilie a marcat pentru 10-3, cea mai mare diferență de scor pe care a avut-o echipa României în acest joc. din acest moment atacul a mers din ce în ce mai prost, iar apărarea a cedat ușor și în minutul 23 franțuzoaicele s-au apropiat la 10-7, apoi 11-9 în minutul 27, iar cu 30 de secunde înaintea finalului de primă repriză tabela arăta 13-12, însă Laslo a stabilit scorul primelor 30 de minute, 14-12 pentru România.

Actul secund a fost extrem de slab, cu o apărare visătoare și fără soluții în ofensivă, astfel că Franța a putut trece în avantaj și să se desprindă treptat pe tabelă. Primul gol al părții secunde a fost marcat de franțuzoaice în minutul 34, după ce Bazaliu ratase o aruncare de la 7 m. În minutul 37 Franța a avut prima dată două goluri avans, 16-18, iar în minutul 40 cele două echipe au fost ultima dată la egalitate, scor 18-18 după un gol marcat de Bazaliu. Următorul gol al României a fost marcat peste 6 minute, Laslo marcând pentru 19-21. Echilibrul s-a rupt definitiv și Franța s-a desprins 20-25 în minutul 51 și s-a terminat 24-31, un eșec usturător, iar dacă se dorește câștigarea unei noi medalii, e nevoie de o schimbare majoră în joc.diana

Handbalista Dunării Brăila, Diana Cristina Axinte, a intrat pe parcursul reprizei a doua și a marcat un gol, insuficient pentru a redresa o echipă în degringoladă, după ce a condus cu șapte goluri.

România: Ion, Roșca (portari), Bazaliu 12 goluri, Ostase 5, Laslo 3, Ilie 2, Axinte 1, Dindiligan 1, Abed-Kader, Andrei, Craiu, Vasiliu, Stoicănescu, Carașol, Polocoșer, Seraficeanu.

MVP-ul meciului a fost portarul Franței, Depuiset, iar cea mai bună jucătoare din echipa României a fost desemnată Bianca Bazaliu. Cea mai bună marcatoare a franțuzoaicelor a fost Fehri cu 6 goluri marcate.

Următorul meci al României este programat vineri, 24 iulie, de la ora 18.00, când vor întâlni echipa Ungariei, care a pierdut și ea meciul de debut cu 18-24 în fața Suediei.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •