În prima zi a noului an școlar, jandarmii brăileni au fost prezenți la festivitățile de deschidere organizate în unitățile de învățământ aflate în responsabilitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila.
Prezența jandarmilor nu a însemnat doar asigurarea unui climat de siguranță, ci și un prilej de a le fi aproape elevilor, de a le transmite un mesaj de încurajare la început de drum și de a le reaminti câteva recomandări importante pentru un an școlar în siguranță.
Aceștia le-au recomandat elevilor să fie respectuoși unii cu ceilalți, să evite implicarea în conflicte și să nu intre în dialog sau să accepte daruri, cadouri ori bunuri de la persoane necunoscute. Totodată, i-am încurajat să sesizeze orice situație care li se pare în neregulă și să păstreze permanent legătura cu cadrele didactice și cu forțele de ordine.
Jandarmii i-au asigurat că vor reveni în școlile lor pe parcursul anului, prin campanii informativ-preventive dedicate cunoașterii și respectării legislației în vigoare și prevenirii faptelor antisociale.



”Pentru noi, siguranța elevilor reprezintă o prioritate. Pot conta pe noi pe tot parcursul anului școlar, atât în școală, cât și în afara acesteia, ori de câte ori au nevoie de sprijin. Un nou an școlar este un nou început în siguranță!”, este mesajul transmis de reprezentanții IJJ Brăila la început de an școlar.
