Sport

Dacia Unirea a condus cu 1-0 și 2-1, dar a pierdut în fața Petrolului cu 2-3

Dacia Unirea a condus cu 1-0 și 2-1, dar a pierdut în fața Petrolului cu 2-3

Pe o vreme excelentă pentru fotbal, dar pe un stadion deplorabil, Dacia Unirea Brăila a fost învinsă de Petrolul Ploiești cu 2-3, după ce la pauză a condus cu 1-0. Oaspeții au avut lovitura de începere și timp de un minut au pasat în propria jumătate de teren pentru că jucătorii de la Dacia Unirea au rămas nemișcați pe teren în semn de protest față de faptul că autoritățile nu se ocupă de echipă, salariile sunt neplătite iar clubul se află într-o situație disperată.

Protestul jucătorilor de la Dacia Unirea Brăila a fost primit cu aplauze de fanii brăileni aflați în tribune, dar și de cei circa 200 de suporteri din galeria Petrolului care a făcut deplasarea la acest meci. Asociația Suporterilor Dacia Unirea Brăila au afișat la tribuna a doua două bannere de protest la adresa administrației locale.

Primul șut spre poartă al brăilenilor s-a consemnat în minutul 5, când Mucuță i-a pasat în careu lui Coteț, dar șutul acestuia nu a nimerit cadrul porții. Un minut mai târziu Ștefănescu l-a imitat pe mijlocașul Brăilei, cu un șut de la marginea careului, mult pe lângă poartă.

În minutul 14 gazdele au pornit de la centrul terenului o acțiune, Van der Driest a trecut de un adversar și i-a pasat lui Niță, acesta a deviat în centru pentru Bebey, care a trecut de Antoche și a șutat la colțul scurt, de la 11 metri, 1-0 pentru Dacia Unirea Brăila.

După golul primit ploieștenii s-au trezit și au ieșit mai mult la joc, iar în minutul 17, la o pătrundere pe stânga a lui Ștefănescu, acesta a centrat în fața porții dar Arnăutu nu a ajuns la minge să o împingă în poartă de la prima bară. Un minut mai târziu același Ștefănescu a pătruns în careu pe partea stângă a atacului oaspeților și a șutat de la 9 metri pe direcția portarului Avram, care a reținut fără probleme. În minutul 22 jucătorii Petrolului au șutat de 4 ori spre poarta lui Avram, dar de fiecare dată pe traiectorie s-a interpus un jucător al Daciei Unirea. În minutul 33, după o combinaţie în faţa careului între ploieşteni, Chindriş i-a pasat lui Claudiu Herea, care a scăpat singur cu portarul, însă a fost blocat de Avram la 7 metri de poartă. În minutul 34 Țigănașu a centrat de pe stânga, dar lovitura cu capul a lui Herea a fost reținută fără probleme de Avram. Un minut mai târziu Herea a pătruns în careu pe dreapta, a șutat din unghi, de la 8 metri, către colţul lung, iar mingea a trecut puțin pe lângă bară. Atacurile oaspeților au continuat și în minutul 38 Ștefănescu i-a pasat în adâncime lui Arnăutu, dar Avram a ieșit și a respins din fața atacantului ploieștenilor. În minutul 44 Herea i-a pasat în stânga lui  Ștefănescu, dar Pleșa a venit din spate și a trimis în aut din piciorul jucătorului de la Petrolul și la pauză scorul a rămas 1-0 pentru Brăila.

În repriza a doua brăilenii au început montați să țină de rezultat și să răspundă prin contraatacuri. În minutul 47, la o lovitură liberă din apropierea centrului terenului, Niță a aruncat o minge în careu, însă Bebey a reluat cu capul pe spate, pe lângă poartă. A urmat o perioadă de 10 minute în care s-a jucat la centrul terenului.

În minutul 57, la o acțiune pe stânga a oaspeților,  mingea a fot trimisă în careu, unde Arnăutu a pasat în spate pentru Claudiu Herea, iar șutul acestuia, fără preluare de la 14 metri, s-a dus în vinclul porții lui Avram, rămas fără replică, 1-1. Brăilenii au pus mingea la centrul terenului, Van der Driest i-a pasat din cădere în față lui Gabriel Niță, care a pătruns singur spre poartă și a șutat de la 11 metri lateral dreapta, la coluțul scurt, 2-1 pentru Dacia Unirea Brăila.

Nici brăilenii nu s-au bucurat mult de golul doi. În minutul 59 oaspeții au combinat bine și au ajuns până în careu, Hamza nu a degajat decât până la Țigănașu , acesta a centrat din prima în centrul careului, de unde Saim Tudor a reluat cu capul, din plonjon, în dreapta lui Avram, făcând inutil efortul lui Hamza de a scoate mingea de pe linia porții, 2-2.

În minutul 62, Arnăutu șutează, mingea e deviată la Tudor care intră în careu și șutează de la 8 metri, dintre Coteț și Hamza, Avram a respins în lateral, mingea a ajuns la Ciocâlteu care a centrat în fața porții și Arnăutu, care i-a luat prim-planul lui Manu, a trimis în poartă de la un metru, 2-3.

Odată ajunși la conducere pe tabela de marcaj, oaspeții nu au mai forțat și acum a fost rândul lor să încerce să mențină avantajul în favoarea lor. Abia pe final de meci au mai fost două acțiuni periculoase. În minutul 84 Herea a pătruns în careu și a trecut ușor printre fundașii brăileni, dar în loc să șuteze a încercat o centrare la bara a doua, dar într-o zonă în care nu se afla nici un coechipier. În minutul 85 Herea ratează incredibil din 3 metri, Avram respingând cu piciorul în corner mingea trimisă de nouarul oaspeților. Portarul Brăilei a scăpat mingea în faţă după ce a încercat să o reţină la în urma cornerului bătut din stânga. Plămadă a interceptat la 9 metri, poziție centrală, însă a călcat pe minge iar brăilenii au degajat.

În cele 4 minute de prelungiri arătate de la margine jucătorii oaspeților au tras de timp cum au putut și au obținut o victorie la limită pe terenul Daciei Unirea Brăila, care a rămas fără victorie și după această a 15-1 etapă din liga a 2-a.

Dacia Unirea: R. Avram – Gab. Niţă, B. Hamza, Pleşa, Manu – Ciucureanu, Coteţ (min. 72 Hâmpea), Lu Yeufeng, Van den Driest  (min. 66 Vitan) – Bebey, Mucuţă (min. 80 Stephan Le Metayer). Antrenor: Florentin Petre

Petrolul: Tordai – Antoche, Cl. Herea (min. 89 Popescu), Al. Olaru, Tudor Şaim, Ştefănescu (min. 59 Ciocâlteu), Danci, L. Cazan (min. 33 Plămadă), Arnăutu, Ţigănaşu, M. Chindriş. Antrenor: Octavian Grigore.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •