
Propunerea de arestare preventiva a fost respinsa
Ieri, 26 septembrie, C.Vadim (26 de ani), din municipiul Galati, a fost prezentat instantei de judecata cu propunere de arestare preventiva, pentru infractiunea de contrabanda, propunere care a fost respinsa si a fost dispusa masura interzicerii de a parasi localitatea, pe o perioada de 30 de zile.
Prejudiciul creat bugetului de stat, calculat de Directia Regionala de Accize si Operatiuni Vamale Galati, este de 12.033 de lei, care nu a fost recuperat. Reamintim ca, la data de 25.09.2013, la orele 19:10, o patrula din cadrul Biroului de Ordine Publica a oprit in trafic, pe strada George Toparceanu, din municipiu, autoturismul condus de C.Vadim, din municipiul Galati. In urma controlului efectuat asupra autoturismului, in portbagaj au fost gasite doua sacose din rafie care contineau un numar de 1.176 de pachete cu tigari, fara timbre de provenienta. Soferul in cauza a declarat verbal ca a achizitionat tigarile din municipiul Galati si ca le transporta in municipiul Bucuresti, in vederea comercializarii. Cercetarile au fost preluate de ofiteri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, care au ridicat in vederea cercetarilor pachetele cu tigari. Asupra galateanului au fost gasiti 413 lei, 470 euro si 20 lire sterline, sume care au fost ridicate de politisti, in vederea cercetarilor, iar masina in cauza a fost indisponibilizata la sediul I.P.J. Braila.
Membrii grupului infractional, cercetati in libertate pentru infractiunele de inselaciune
In cauza privindu-i pe cei cinci galateni retinuti pe ordonanta, ieri, pentru comiterea de inselaciuni prin metodele “Accidentul “ si “Premiul”, la data de 26.09.2013, Judecatoria Braila a respins propunerea Parchetului de pe langa Judecatoria Braila de arestare preventiva a acestora, pe o durata de 29 zile, si a dispus fata de ei masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea pentru aceeasi perioada.
Dosar penal pentru nedepunerea armei la un armurier autorizat
La data de 26 septembrie, politistii Biroului Arme, Explozivi si Substante Periculoase s-au sesizat din oficiu despre faptul ca lui M.Alberto (75 de ani), cu resedinta in municipiul Braila, i-a expirat perioada de valabilitate a permisului de arma si ca nu a depus armele inscrise in acesta, in termen de 10 zile de la expirare, la un armurier autorizat. Politistii au constatat ca in permisul de arma, eliberat la data de 11.09.2008, in care erau inscrise o arma de vanatoare, de calibru 12×1 mm, si o teava de rezerva, de calibru 12 mm. Acestea au fost ridicate in vederea cercetarilor si celui in cauza i-a fost intocmit dosar penal pentru nerespectarea unor obligatii prevazute de Legea 295/2004. Reamintim ca valabilitatea permisului de arma este de 5 ani de la data eliberarii, iar obligatia detinatorului este de a depune arma si munitia in termen de 10 zile de la expirarea valabilitatii permisului, la un armurier autorizat. In caz contrar, fapta intra sub incidenta legii privind regimul armelor si munitiilor.
Autoaccidentare pe DE 584
In seara zilei de 25 septembrie, la orele 22:45, politistii Politiei orasului insuratei au fost sesizati, prin apelul de urgenta 112, de un conducator auto, cu privire la faptul ca, pe DE 584, in afara localitatii insuratei, s-a produs un accident rutier soldat cu vatamarea corporala a unei persoane. in baza sesizarii, la fata locului s-a deplasat echipa operativa care a stabilit ca numitul C.Razvan (24 de ani), din municipiul Vaslui, in timp ce conducea autoturismul pe sectorul de drum mentionat, dinspre Braila catre Slobozia, a pierdut controlul asupra masinii, a parasit partea carosabila in partea stanga a directiei sale de mers si s-a rasturnat intr-un canal de desecare. In urma evenimentului, soferul a suferit leziuni corporale usoare pentru care a fost transportat cu ambulanta la spital pentru ingrijiri medicale. Politistii au efectuat cercetarea la fata locului si au intocmit dosar de cercetare penala.
Fara permis de conducere
In ziua de 26 septembrie, la orele 18:30, politisti de la Biroul Rutier l-au oprit in trafic pe F.Bogdan (29 de ani), din municipiu, in timp ce conducea autoturismul proprietate personala, pe Calea Galati, fara a detine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acestuia i s-a intocmit dosar penal, in conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002 (republicata).
Depistat la volanul masinii, sub influenta alcoolului
La data de 27 septembrie, la orele 2:00, politisti din cadrul Biroului Rutier l-au oprit in trafic, pe bulevardul Dorobantilor, la intersectia cu Calea Calarasilor, pe T.Nicusor (24 de ani), din comuna Tudor Vladimirescu, deoarece conducea autoturismul in mod sinuos. Intrucat emana un puternic miros de alcool, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultand ca avea in aerul expirat o imbibatie alcoolica de 0,89 mg/l. A fost condus la Spitalul Judetean de Urgenta Braila, unde i-au fost recoltate probe biologice de sange in vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie, si apoi la Politie unde i s-a intocmit dosar penal, conform O.U.G. 195/2002 (republicata).
Sanctiuni aplicate pentru abateri de la prevederile Codului Rutier
In ziua de 26 septembrie 2013, lucratori din cadrul Serviciului si Biroului Rutier au actionat pe arterele rutiere din municipiul si judetul Braila pentru constatarea de contraventii si prevenirea, respectiv, combaterea infractiunilor rutiere. Politistii au constatat 72 de contraventii, pentru care au aplicat sanctiuni in valoare totala de 22.090 de lei, au ridicat in vederea suspendarii 4 permise de conducere si retras un certificat de inmatriculare.
