Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare județene, implementează în această perioadă, la nivel național, Campania de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar.
În perioada mai-iunie 2023, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brăila, desfășoară activități de informare și conștientizare, circumscrise campaniei, în baza Planului Teritorial Comun de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar în anul școlar 2022-2023, aprobat prin Ordinul Prefectului Județului Brăila.
Polițiștii de siguranță școlară, sprijiniți cei de prevenire a criminalității, de proximitate și ordine publică vor desfășura în această perioadă întâlniri cu elevii și cu cadrele didactice din unitățile de învățământ din municipiul și județul Brăila, în scopul creșterii gradului de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar.
Polițiștii brăileni reamintesc și pe această cale faptul că fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agreement, în mijloace de transport în comun sau în instituții publice, unități de învățământ a obiectelor fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire (de tipul: briceag, cuţit, pumnal, box etc.) ori a substanţelor iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, constituie infracțiune!