
Joi seara, la lăsarea întunericului, o autoutilitară care venea dinspre satul Lacu Sărat și se îndrepta spre Brăila, a izbucnit în flăcări pe Şoseaua Buzăului, la doar câteva zeci de metri distanţă de sensul girator de la intrarea în oraş, acolo unde se află și o benzinărie a OMV.
Maşina care a luat foc și s-a făcut scrum aparținea unei firme din Brăila, dar era înmatriculată în Bulgaria și era încărcată cu cartoane tip fagure, de genul celor în care se transportă ouă, astfel că focul s-a propagat foarte repede.
Traficul auto în zonă a fost blocat zeci de minute, până când pompierii care s-au deplasat la faţa locului cu două autospeciale de stingere, au neutralizat incendiul. Până la sosirea pompierilor autoutilitara fusese deja distrusă în totalitate.
Din fericire, şoferul a observat din timp că intră fum în cabină şi a reuşit să tragă pe dreapta şi să iasă afară din autovehicol în timp util, astfel ca viaţa să nu-i fi fost pusă în pericol.
Pompierii încă nu au stabilit cauza exactă a izbucnirii incendiului, însă se bănuieşte că acesta a fost provocat de un scurtcircuit electric.
