
Elevii care au terminat clasa a VIII-a au trei zile la dispoziţie, 16 iunie, 17 iunie şi 18 iunie, pentru a se înscrie la Evaluarea Naţională 2014. Prima probă scrisă, cea la Limba şi literatura română, va fi susţinută pe 23 iunie 2014, fiind urmată de cele la Limba şi literatura maternă pe 24 iunie şi matematică, programată pe 25 iunie. Rezolvarea contestaţiilor se va face între 28 – 30 iunie, urmând ca rezultatele finale să se afişeze pe 1 iulie 2014.
Parcă mai ieri începeau parcurgerea materiilor de clasa a VIII-a, iar acum elevii se pregătesc pentru susţinerea examenelor de la evaluarea naţională. Începând de astăzi şi până miercuri, 18 iunie 2014, elevii trebuie să se înscrie pentru a participa la probele scrise de la evaluarea naţională. între 16 şi 18 iunie 2014.
Examenele de Evaluare Naţională pentru elevii de clasa a VIII-a încep luni, 23 iunie 2014. Ordinul privind organizarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2013 – 2014 prevede că exemenele vor începe cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Elevii care fac parte din minorităţile naţionale vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă pe 24 iunie. Proba scrisă la matematică este programată pe data de 25 iunie. Rezultatele vor fi afişate pe 27 iunie, până la ora 16.00, în aceeaşi zi putându-se depune contestaţiile, până la ora 20.00. Rezolvarea contestaţiilor se va face între 28 – 30 iunie, urmând ca rezultatele finale să se afişeze pe 1 iulie.
Examenul va fi supravegheat video şi în acest an, iar camerele vor fi instalate şi în sălile în care se descarcă subiectele, precum şi în sălile în care se evaluează lucrările scrise.
Iată care este Calendarul Evaluării Naţionale 2014 pentru clasa a VIII-a:
Înscrierea la Evaluarea Naţională: 16 – 18 iunie
Limba si literatura română – proba scrisă: 23 iunie
Limba şi literatura maternă – proba scrisă: 24 iunie
Matematică – proba scrisă: 25 iunie
Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00): 27 iunie
Depunerea contestaţiilor (orele 16.00 – 20.00): 27 iunie
Rezolvarea contestaţiilor: 28 iunie – 30 iunie
Afişarea rezultatelor finale după contestaţii: 1 iulie