În noaptea de miercuri spre joi, la ora 00:20, un brăilean, în vârstă de 58 de ani, a sesizat Poliţia Municipiului Brăila despre faptul că, în urmă cu puţin timp, agenţii de pază ai unei societăţi l-au depistat, în flagrant, pe un tânăr în timp ce sustragea bunuri din imobilul său nelocuit, situat pe raza municipiului Brăila.
Poliţiştii l-au identificat la faţa locului pe un tânăr, în vârstă de 19 ani, din Brăila, care avea asupra sa un parfum, care ar fi fost sustras din locuinţa respectivă.
Acesta a fost condus la sediul poliţiei pentru continuarea verificărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru furt calificat.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale au stabilit că, în perioada 25 octombrie – 15 noiembrie a.c. tânărul ar mai fi pătruns, prin efracţie în alte două imobile, de unde ar fi sustras mai multe bunuri (două laptop-uri, obiecte de îmbrăcăminte, un redresor ş.a.), în valoare totală de 15.934 de lei.
Unul dintre furturi l-ar fi comis la data de 25 octombrie a.c., împreună cu persoana de 18 ani, arestată preventiv în cursul zilei de ieri, şi un alt tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Brăila.
Cei trei ar fi pătruns, prin efractie, în curtea unei societăţi comerciale din municipiu, de unde ar fi sustras 50 metri de gard din plasă metalică şi stâlpii aferenţi, care împrejmuiau curtea.
Tânărul în vârstă de 19 ani a fost reţinut pe baza de ordonanţă pentru 24 de ore şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În cursul zilei de astăzi acesta a fost dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, judecătorii admițând propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.