Megalopolisul reprezintă o arie urbană foarte întinsă creată prin includerea succesivă a zonelor suburbane şi a oraşelor învecinate. Aşa se spune în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. În realitatea relaţiilor brăileano-gălăţene, megalopolisul înseamnă un zero barat pierdut în analele unui conflict intercomunitar mai lung decât veacul.
Când te duci de la Brăila la Galaţi cu maşina pe dig, nasul se chinuie să lupte cu mirosul fetid degajat vara din bazinele staţiei de epurare, iar ochiul face inventarul vastei pustietăţi cu mlaştini şi ogoare dintre cele două oraşe. Dar acest vid al conurbaţiei nu reprezintă o virginitate naturalistă lăsată în pace, ci este rezultatul unui ambâţ inter-administrativ care, nu de puţine ori, a frizat spectaculos prostia prin lăcomie şi lăcomia prin prostie. Brăila şi Galaţiul chiar par a relaționa într-o schizofrenie comunitară impregnată de o atmosferă separatistă, stare de fapt care a făcut ţăndări orice tentativă de proiect comun între cele două unităţi administrativ-teritoriale.
Odată ca niciodată, a fost un megalopolis
Unul dintre cele mai răsunătoare proiecte moarte din faşă este, evident, cel al megalopolisului Brăila-Galaţi sau Galaţi-Brăila sau numiţi-l cum vreţi. Basmul acesta îşi are rădăcinile în perioada tranziţiei post-comuniste, pe vremea primăriei gălăţene a lui Eugen Durbacă, care, într-o zi banală de pe planeta Terra, le aduce brusc la cunoştinţă plătitorilor de taxe şi impozite un proiect fastuos numit Europolis 2000 sau Dunărea 2000. Proiectul conţinea realizarea unui pod peste Dunăre, a unui cartier puternic dezvoltat, a unui aeroport, a unor supermagazine şi aşa mai departe, strategie de relansare economică care s-a dovedit a fi un magnet electoral extrem de viabil, făcându-l pe Durbacă să iasă câştigător în următoarele alegeri. Trec anii, trece şi eclipsa de lună şi vine anul 2000, dar nici urmă de Europolis. Anul 2000 răstoarnă planurile politice, iar la şefia municipiului Galaţi ajunge Dumitru Nicolae, care scoate imediat de la naftalină proiectul lui Durbacă şi face din el, întru hipnoză electorală, jucăria megalomană preferată a mandatului său. Astfel, în anul de graţie 2002, în conferinţele de presă ale PSD Galaţi începe să răsune obsesiv sintagma „Cartierul Siret”. Se lansează cu pompă, la finele lui 2002, şi o machetă grandioasă care nu părea a viza un cartier, ci mai degrabă reclădirea New York-ului. Următorul pas a fost, bineînţeles, debutul lucrărilor de construire a Cartierului Siret. În realitatea de pe şantier se desfundau părţi de teren de pe malul Siretului, dar în declaraţiile politicienilor explodau, ca petardele revelionului chinezesc, reverii despre fântâni arteziene, supermagazine, pod peste Dunăre şi aeroport. Totul dublat de o maşinărie de produs halucinaţii investiţionale în spaţiul public turând la capacitate maximă: China, Japonia, Italia şi Germania erau statele care promiteau, în spusele muncipalităţii, că vor pompa cu nemiluita investiţii în marele proiect gălăţean. Vine, însă, jumătatea lui 2003 şi coşmelia începe să scârţâie: Adrian Năstase, premierul de atunci al României, emisese, în 2002, celebra Hotărâre de Guvern 512/2002 care smulgea 1.000 de hectare din teritoriul judeţului Brăila şi le trecea în administrarea municipiului Galaţi pe o perioadă nedeterminată pentru construcţia de locuinţe. Acesta este punctul care aprinde fitilul unui butoi cu pulbere între Brăila şi Galaţi. Pe terenul respectiv îşi desfăşura activitatea o societate agricolă brăileană, SC Agrozootehnic Vădeni. Na belea! Brăilenii acţionează în instanţă municipalitatea gălăţeană, cerând sistarea lucrărilor şi 15 miliarde de lei vechi cu titlu de despăgubiri pentru că nu mai puteau exploata terenul. Urmează un lun şir de strămutări ale procesului, Curtea de Apel Braşov dă câştig de cauză societăţii agricole brăilene, Galaţiul face recurs la Curtea Supremă de Justiţie şi îşi vede neabătut de lucrări.
Partea următoare a poveştii ne este dezvăluită într-o anchetă din 2005 publicată în Imparţial:
La scurtă vreme de la „scandalul Agrozootehnica” apar noi discuţii legate de cea mai mare investiţie imobiliară de după 1989. În luna septembrie a anului 2003 iese la iveală că primarul Galaţiului, Dumitru Nicolae (PSD), a acordat direct contractul de execuţie unei firme agreate de partidul său. Monitorul Oficial al României publică în nr. 142/11.08.2003 anunţul redactat de Primăria Galaţi, privind licitaţia deschisă pentru atribuirea contractului LTE cartier Siret – drumuri şi sistematizare verticală, zona 1, etapa 1.1.
Înainte de publicarea acestui anunţ, lucrările începuseră deja de vreo săptămână, iar constructorul era societatea Citadina ’98, parte a grupului de firme Vega 93, care a ras în Galaţi toate lucrările mari în construcţii. Citadina efectua deja lucrări înainte de 29 august, ziua în care ar fi trebuit deschise ofertele potrivit anuntului din Monitorul Oficial.
Primarul Nicolae a găsit atunci o scuză penibilă pentru acest fapt spunând că, din patriotism local, lucrările au fost atribuite unei firme gălăţene. „Noi vrem să dăm lucrările firmelor din Galaţi. Iniţial am dat lucrările pentru două locaţii, a căror valoare nu depăşeşte 100.000 euro şi se pot încredinţa direct, la Citadina ’98. Apoi, la presiunea ministrului Miron Mitrea, am zis să facem licitaţie pentru toată zona”, încerca să explice primarul Galaţiului.
Să rămânem puţin în perioada 2003-2004. Brăilenii se aşezau atunci şi ei la masa bucatelor, erau primele pulsiuni concrete ale megalopolisului Galaţi-Brăila, vizitele miniştrilor curgeau pe bandă rulantă pe şantierul de la malul Siretului, la manetele amfitrionilor aflându-se ministrul de la acea dată al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, gălăţeanul Dan Nica, şi primarul Nicolae. Numai că totul s-a dezumflat iarăşi, pe fond de dispute politice atât locale, cât şi naţionale privind proiectul intercomunitar, timp în care specialiştii trăgeau semnale de alarmă asupra faptului că terenul cartierului avea o vulnerabilitate periculoasă, aceea că pânza freatică se afla câţiva metri adâncime. Ajungem în 2007, anul tăvălugului. Proiectul megalopolisului fusese resuscitat între timp, construcţia ANL-urilor din Cartierul Siret continua, iar Brăila şi Galaţiul începuseră să interacţioneze administrativ doar cu topoarele pe masă. Înţelegerea între brăileni şi gălăţeni era în felul următor: fiecare parte urma să se extindă cu construcţiile până ce cele două oraşe de la malul Dunării aveau să se unească fizic. Exista chiar şi un proiect legat de o zonă rezidenţială Brăila-Galaţi, care urma să fie trecută prin Parlament. Construcţia podului peste Dunăre rămăsese şi ea în discuţie, Ministerul Transporturilor alocase o sumă de la buget în vederea proiectării şi construcţiei unei şosele suspendate care să fixeze podul pe cele două sensuri de mers. Însă războiul de tranşee era aprig: preşedintele CJ Brăila de atunci şi de acum, Gheorghe Bunea Stancu, împreună cu prefectul, mitraliau Primăria Galaţi cu plângeri penale şi administrative, încercând totodată să-i tragă de sub picioare primarului Dumitru Nicolae cele 1.000 de hectare oferite cadou prin pixul lui Adrian Năstase. La mijloc era încasarea în exclusivitate a taxelor din acea zonă. Relaţiile se răciseră până într-atât încât Stancu rupsese protocolul parafat anterior şi semnase unul doar cu conducerea judeţului Tulcea, privind construcţia podului peste Dunăre.
Dacă cele două oraşe s-ar fi înţeles, ar fi avut la dispoziţie peste 200 de milioane de euro pentru construirea zonei metropolitane Brăila-Galaţi. Între timp, începuse criza economică.
Dumitru Nicolae se văita în 2011, potrivit Adevărul:
Eu vă spun că avem nevoie de această zonă. Este singura noastră salvare. Din păcate trebuie să renunţăm la orgolii. Cei de la Brăila ne pun piedici de câţiva ani în legătură cu acest proiect.
Bunea Stancu bătea cu pumnul în masă în 2011, potrivit aceleiaşi surse:
Tot ce se investeşte acolo să fie al judeţului Brăila, blocurile să fie ale Brăilei, cei care se mută să aibă buletin de identitate de Brăila. Nu poţi face investiţii în alt judeţ şi să ai pretenţii să transformi acel teritoriu în terenul tău.
Bilanţul conflictului conţinea la capitolul eşec 10.000 de posibile locuri de muncă duse pe apa sâmbetei. Dar, dincolo de aceste aspecte, se petrecuse o “mutaţie”: Bunea Stancu îşi alocase de câţiva ani drept de exclusivitate electorală asupra podului peste Dunăre şi asupra aeroportului, ambele proiecte provenind, după cum precizam mai sus, din Europolis-ul lui Durbacă.
Kafka din Cartierul Siret
Revenind la Cartierul Siret, după HG 512/2002, locuitorii din ANL-uri s-au trezit puşi în faţa unei situaţii tâmpite: fiecare apartament din cartierul gălăţean avea o adresă imposibilă – numele străzii, apoi, elementul de knock-out, forumularea de tipul “Municipiul Galaţi, Judeţul Brăila”. Primăria Vădeni, comuna brăileană pe al cărui teritoriu au fost ridicate blocurile ANL, era cea care ar fi trebuit să le elibereze locuitorilor acte de identitate, numai că locuitorii de acolo sunt gălăţeni şi primesc utilităţile de la regiile CLM Galaţi, iar de la instituţiile gălăţene, asistenţa medicală şi socială. Treburile s-au tărgănat aşa mult timp. Abia prin 2011 locuitorii cartierului au intrat în posesia unor buletine de Galaţi. Până atunci, orice tentativă a lor de a se legitima la bănci sau la achiziţia unor bunuri de valoare se petrecea prin contractul de închiriere de la Primărie.
Acum, prezentul. În luna martie a acestui an s-a ivit un nou motiv de scandal între Brăila şi Galaţi: un maldăr de deşeuri apărut în proximitatea Cartierului Siret. În marea lor parte, deşeurile erau compuse din moloz, bucăţi de flise şi alte asemenea rămăşiţe ce provin din demolări, dar, încet-încet, începuseră să-şi facă apariţia şi gunoaiele menajere, emanând în jur putori de putrefacţie dintre cele mai înnebunitoare. Întrebarea firească care s-a impus: Cine avea să administreze această problemă? Autorităţile gălăţene tăceau mâlc şi, dat fiind că terenul aparţine (de iure, însă nu şi de facto) Brăilei, le dădeau de înţeles autorităţilor brăilene că ele erau cele care ar fi trebuit să îşi asume responsabilitatea pentru ecologizarea zonei – desigur, asta în timp ce administraţia gălăţeană colecta, şi colectează, taxele şi impozitele.
Un tun financiar la orizont?
Trece timpul.
Săptămâna trecută, autorităţile brăilene au anunţat cu masca mortuară pe ”fățăuri” că s-au săturat să tragă de cele gălăţene pentru a dezvolta spaţiul dintre cele două oraşe şi că sunt hotărâre să pună bazele unui nou proiect numit “Proiectul dezvoltării zonei Siret”. În acest sens, Gheorghe Bunea Stancu a afirmat că, în scurt timp, consilierii județeni vor aproba, în cadrul ședinței Consiliului Județean, un proiect de hotărâre prin care se va achiziționa un serviciu de consultanță, care să se ocupe de promovarea și dezvoltarea proiectului.
Stancu a declarat:
Este zona în care noi am lucrat destul de mult, împreună cu domnul arhitect-șef și cu Facultatea de Arhitectură “Ion Mincu” din București și probabil că dacă am făcut acest proiect și-l ținem în dulap și nu-l plimbăm pe la instituții financiare, l-am făcut degeaba. Am analizat cu atenție această problemă și cred că este timpul să ne găsim un consultant, o casă de avocați, de orice ne trebuie nouă, ca să ne faca un studiu de fezabilitate în baza documentelor pe care noi deja le avem. O să vă propun să plafonăm o sumă, cu obligații foarte clare în ceea ce înseamnă depunerea proiectului la Banca Europeană de Investiții și la Banca Europeană de Reconstrucție si Dezvoltare.
Primarul Brăilei, Aurel Simionescu, a achiesat şi el la doleanţa preşedintelui CJ.
Simionescu, săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă:
Avem într-adevăr un proiect de dezvoltare care nu le implică și pe autoritățile din Galați, nu este nimic sigur și vom mai avea întâlniri și săptămâna viitoare pe acest subiect și apoi vom discuta problema în Consiliul Local Municipal și în Consiliul Județean. Nu știu dacă avem o problemă de rea voință, din partea celor din Galați, ci doar ne lovim de faptul că cineva de la Galați vrea să se întâmple niște lucruri numai acolo. Au vrut să facă subtraversarea, le-am zis să nu se chinuie, că avem noi stație de epurare, nu au vrut și dacă o să tot stăm așa în contradicții, nu o să facem nimic niciodată. Noi vrem în spațiul Schengen, dar suntem în stare să punem bariere între Brăila și Galați.
Circul, aşadar, va continua. Rămâne de văzut pe câţi bani. Dar totul miroase de la o poştă a gargară electorală, la fel cum aerul dintre Brăila şi Galaţi miroase, în această perioadă, a tot ceea ce mistuie în bazine malaxorul staţiei de epurare.