
Vineri, 13 noiembrie, poliţişti de la Biroul Proximitate au desfăşurat activităţi specifice pentru menţinerea unui climat de siguranţă civică în zona unităţilor şcolare din municipiu, pentru identificarea elevilor care absentează de la cursuri şi pentru respectarea legislaţiei privind comercializarea alcoolului şi a produselor din tutun minorilor.
Poliţiştii au verificat 4 paznici care efectuau serviciul la unităţile de învăţământ şi au dialogat cu elevii aflaţi în pauză, cu privire la prevenirea delincvenţei juvenile.
De asemenea, au fost efectuate verificări la 6 unităţi comerciale din zonele învecinate unităţilor şcolare, fără a fi constatate probleme deosebite.
Pe timpul desfăşurării activităţilor, poliţiştii au depistat 10 elevi care absentau nemotivat de la cursuri, sens în care poliţiştii i-au informat pe reprezentanţii legali ai acestora, precum şi unităţile şcolare, pentru luarea măsurilor conforme cu regulamentele interioare, pentru prevenirea acestor abateri disciplinare.
Poliţiştii au purtat discuţii cu 7 factori de conducere ai unităţilor de învăţământ, pentru identificarea elevilor predispuşi la încălcarea normelor legale, fiind consiliaţi şi atenţionaţi 10 elevi.