Actualitate

Vineri si sambata, politistii au suspendat 5 permise de conducere

Vineri si sambata, politistii au suspendat 5 permise de conducere
Vineri si sambata, politistii au suspendat 5 permise de conducere
Vineri si sambata, politistii au suspendat 5 permise de conducere

În zilele de 10 şi 11 februarie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.

Astfel, poliţiştii au constatat 218 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 48.376 de lei, au ridicat în vederea suspendării 5 permise de conducere şi retras 11 certificate de înmatriculare.

Sâmbătă, 11 februarie, la ora 19:55, poliţişti din cadrul Secţiei 4 de Poliţie Rurală Ianca l-au depistat, pe o stradă din comuna Mircea Vodă, pe un localnic, în vârstă de 18 ani, în timp ce conducea autoturismul fără a deţine permis de conducere.

Acesta a fost condus la sediul secţiei de poliţie şi i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conform Codului penal.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •