În etapa a IV-a din seria a II-a a Ligii a 3-a, Viitorul Ianca a jucat în deplasare la Oțelul Galați, unde au pierdut cu scorul 4-0 (1-0). Meciul a fost dominat clar de echipa pregătită de Dorinel Munteanu, Viitorul Ianca neemițând prea multe pretenții în faza ofensivă, neavând nicio ocazie clară de gol.
Jocul a început în nota de dominare a gazdelor, care au avut câteva oportunități de a deschide scorul. În minutul 38 Bădilaș a băgat un picior la Neagu, la marginea careului mare, în lateral dreapta, și arbitrul de centru a dictat penalty, considerând că faultul asupra lui Neagu a fost comis chiar pe linia careului. Jucătorii de la Ianca au protestat spunând că faultul a fos comis în afara careului, dar arbitrul a rămas de neînduplecat. Cisotti a executat lovitura de pedeapsă, în colțul din dreapta sus, 1-0 din minutul 40, rezultat cu care s-a încheiat prima repriză.
În repriza a doua jocul a avut același curs, iar gazdele au mai marcat încă trei goluri. În minutul 51 Postolea a șutat din colțul careului de 16 metri, lateral stânga, la colțul scurt, dar Uțiu a reținut. În minutul 53, după un aut de margine, mingea a ajuns în careu la Băcanu, dar acesta s-a complicat în driblinguri și a fost deposedat. Gazdele au pornit un atac rapid prin Ghiocel care a trecut cu mingea la picior în jumătatea adversă, mingea a ajuns în stânga la Nica, acesta a trecut de doi jucători ai celor de la Viitorul și a centrat la 9 metri pentru Denis Cireș, care a șutat la colțul lung, 2-0 din minutul 54.
În minutul 57 Niculae a centrat în careu, Jardan nu a ajuns la minge din plonjon, dar din spate a venit Cisotti care a trimis din colțul careului de 6 metri, la colțul lung, 3-0.
În minutul 63 Jardan a executat o lovitură liberă de la 26 de metri, iar portarul Stroe a respins în corner de lângă bara din dreapta sa. În minutul 72 Ianca a avut un corner de pe stînga, Necoară a ecntrat la bara a doua, iar postolea a reluat cu capul din 6 metri, pe lângă poartă. În minutul 75, la capătul unei acțiuni prelungite de atac a gălățenilor, Ghiocel a șutat de la 16 metri, peste poarta apărată de Stroe. În minutul 76 Popa a încercat un șut de la 25 de metri, dar Uțiu a reținut fără probleme.
În minutul 82 Niculae a șutat din colțul careului de 16 metri în bara din dreapta porții lui Stroe, iar în minutul 86 același jucător a șutat din interiorul careului, la colțul scurt, dar Stroe a respins în corner. Lovitura de la colț de pe partea dreaptă a fost executată pe linia de 6 metri, iar Maxim Cojocaru intrat pe teren cu câteva secunde în urmă a trimis cu capul în poarta lui Stroe, 4-0.
În minutul 90, după o centrare de pe stânga a lui Nica, Dobre a șutat de la 15 metri pe lângă poarta lui Stroe și meciul s-a terminat cu victoria Oțelului cu 4-0.
Oțelul Galați: Uțiu – Rus, Yabre, Ghiocel (min. 86 Cojocaru), Niculae, Neagu (min. 68 Vaștag), Jardan (min. 81 Dobre), Cireș, Cisotti (min. 81 Răpan), Crîcimar (min. 68 Cîrjan), Nica.
Viitorul Ianca: M. Stroe – D. Popa, Necoară, Preda, Bădilaș (min. Postolea) – Băluță, De Araujo (min. 59 Gorgovan), Irimia, Dima (min. 79 Cazacu), Sava (min. 46 Băcanu) – M. Coman (min. 59 R. Cristea).
Viitorul ianca va juca în etapa a V-a pe teren propriu, cu CS Făurei, sâmbătă, 25 septembrie, de la ora 17.00.