
Sâmbătă și duminică, Liga a 5-a la fotbal brăileană a programat etape în fazele play-off și play-out din cele 3 serii. În seria a III-a, Viitorul Cireșu a revenit în fotoliul de lideră, iar în celelalte două serii, FC Urleasca și Tricolorul Lanurile și-au respectat blazonul. Golgheterul etapei a fost Cătălin Mihai Văsîi de la Tricolorul Lanurile cu 4 goluri marcate.
În seria I Dinamo Măxineni nu a fost programată și a pierdut cu 0-3 meciul cu lidera seriei, FC Urleasca. Singura victorie în deplasare din seria I a fost obținută în play-out de Unirea Gradiștea la Racovița. Speranța Măxineni a obținut un punct pe terenul celor de la Gemenele. Siretul Vădeni a reușit să treacă de lanterna roșie a seriei cu două goluri marcate în ultimele minute de joc, după ce a fost condusă pe teren propriu cu 1-2.
În seria a II-a, lidera la zi, Tricolorul Lanurile a câștigat cu 7-4 meciul cu Șoimii Unirea. Tot o victorie în deplasare a obținut Spicul Zăvoaia pe terenul celor de la Dudești.
În play-off-ul seriai a III-a nici o echipă gazdă nu a reușit să fructifice avantajul terenului propriu, deși lidera seriei înaintea acestei etape a jucat acasă cu AS Jirlău și a obținut un egal printr-un gol marcat în minutele de prelungire.
Rezultate înregistrate în etapa a IV-a din seria I:
play-off:
Dinamo Măxineni – FC Urleasca 0-3 (omologat).
Siretul Vădeni – Spicul Râmnicelu 4-2 (1-1). Au marcat: Crăciun (29), I. Durbacă (73, 90), Mușat (90+3), respectiv Buhai (41) și Costin (54).
Victoria 2 Traian – Olimpia Cazasu 4-2 (1-1). Au marcat: Cr. Crăciun (38, 75, 81), Veber (51), respectiv Luchian (44) și Matei (71).
play-out:
Voința Racovița – Unirea Gradiștea 2-4 (0-3). Au marcat: Paraschiv (69, 79), respectiv Ursea (3), Răileanu (11), Crangă (32) și Cristea (74).
Dinamo Salcia Tudor – Romgal Romanu 3-2 (1-2). Au marcat: Cosmin Munteanu (37), A. Spătaru (65), Toader (81), respectiv Stan (5) și Trandafir (43).
Înfrățirea Gemenele – Speranța Măxineni 1-1 (0-0). Au marcat: Constantin (5), respectiv Răzvan Vasile (19).
Rezultate înregistrate în seria a II-a, etapa a V-a:
play-off:
Dunărea Gropeni – Dacia Bertești 5-1 (3-1). Au marcat: Daniliuc (8, 9), Puia (33), Pandră (70, 73), respectiv Negulescu (41).
FC Tufești – Voința Bărăganu 2-1 (0-0). Au marcat: Cristea (47), Badiu (66), respectiv Leșu (79).
Șoimii Unirea – Tricolorul Lanurile 4-7 (0-2). Au marcat: Butoi (70, 75). Enache (80), Magearu (85), respectiv Văsîi (5, 47, 59, 77) și Moisescu (37, 49, 56).
play-out:
Comagrim Dudești – Spicul Zăvoaia 0-2 (0-0). Ambele goluri au fost marcate de Stoica în minutele 60 și 81.
Tractorul Viziru – Stanriz Stăncuța 3-1 (1-1). Au marcat: Coman (19), Budur (58), Lemnaru (73), respectiv Baicu (8).
Rezultate înregistrate în seria a III-a, etapa a IV-a:
play-off:
Voința Făurei Sat – Viitorul Cireșu 1-3 (1-1). Au marcat: Dumitru (18), respectiv Al. Popa (8), M. Popa (49, 67).
Voința Plopu – Viitorul 2 Ianca 2-3 (2-2). Au marcat: Dinu (23), Iliescu (38), respectiv Ghiviciu (18), Irimia (25) și Hrincă (68).
Voința Găiseanca – AS Jirlău 3-3 (1-2). Au marcat: F. Bardaș (27), M. Mocanu (67), E. Vlăducă (90+3), respectiv Bulancea (24, 42) și Voinescu (74).
play-out:
AS Bordei Verde – Avântul Mircea Vodă 3-0 (2-0). Au marcat: Ciuclaru (20, 78) și Moise (42).
AS Ulmu – Victoria Dedulești 4-2 (2-1). Au marcat: Codîrlă (16, 42), Bîtcă (80), Constantin (88), respectiv Soare (36) și Șerbuleț (70).