Plutonier adjutant Daniel Giambașu, de la Jandarmeria Brăila, este conductorul care lucrează cu câinele Fedor, Ebu în acte, de când acesta avea 6 luni și a fost repartizat la IJJ Brăila de la centru chinologic de la Sibiu. Câinele a fost la un curs specializare pe zona de patrulare-intervenție care a durat 4 luni, la Centrul Chinologic ce aparține Ministerului de Interne, curs pe care l-a absolvit cu nota 10 la toate probele: disciplină, prindere/ lăsare la comandă, împrăștierea grupurilor de manifestanți, prinderea unei persoane care atacă cu cuțitul sau cu pistolul, exerciții pe timp de noapte cu focuri de armă, urmărirea unei persoane traversând o apă.
Plutonier adjutant Daniel Giambașu vorbește cu pasiune despre activitatea sa alături de „partenerul” canin și ține la Fedor ca la copilul său: „El e copilul meu. Am doi acasă și el e al treilea”. De altfel, nici când este în concediu jandarmul nu rezistă două săptămâni fără să-l vadă și dacă este în Brăila, mai dă o fugă până la padocul de la Muchea, fiindcă îi este dor de câinele său. În această perioadă câinele este hrănit și îngrijit de către un alt coleg, conducător de câini.
Giambașu mai spune că Fedor este foarte echilibrat, în sensul că în mod obișnuit este blând, se joacă și se lasă mângâiat de copii, dar dacă primește comanda ”atac”, se schimbă instantaneu și trece la o „agresivitate controlată”.
Fedor este cel de-al treilea câine cu care a lucrat în cei 17 ani de activitate în cadrul Jandarmeriei Brăila, iar pe ceilalți doi i-a luat acasă, după ce au fost retrași din activitate, dar între timp ambii au murit.
