HC Dunărea Brăila a debutat cu victorie în Grupa B din EHF European League, reușind să se impună într-un meci jucat la în Sala ”Romeo Iamandi” din Buzău și considerat pe teren propriu în fața franțuzoaicelor de la CHAMBRAY TOURAINE HANDBALL.
În prima repriză. cu multe ratări și erori de ambele părți, Brăila a condus de două ori, 1-0 și 11-10. Franțuzoaicele au avut la un moment dat și 3 goluri avans, scor 6-9 în minutul 19, dar Dunărea Brăila a revenit și a preluat conducerea, scor 11-10, iar la pauză scorul a fost 11-11.
În repriza a doua oaspetele au marcat primele, după care HC Dunărea a marcat de 4 ori fără să primească niciunul și s-a distanțat la 3 goluri, 15-12 în minutul 36. Cea mai mare diferență a fost de 7 goluri, înregistrată prima dată în minutul 57, 26-19, iar rezultatul final a fost 27-21.
Pentru Brăila au marcat: Kanaval -6 goluri, Jezic -5, Gonzalez -5, Liscevic -3, Udriștioiu -2, Da Rocha -2, Larisa Araujo -2, Quintino -1, Schmelzer -1. Trusova a avut 9 intervenții, iar Șerban a avut o intervenție.
Următorul meci al Dunării Brăila în cupele europene va fi sâmbătă, 13 ianuarie, de la ora 19.00, în deplasare, în Germania, la THÜRINGER HC.
