Muzeul Brăilei a fost gazda lansării primului volum de eseuri filosofice al scriitorului Vasile Datcu. Atmosfera a fost una destinsă, presărată, pe alocuri, cu umor de cea mai bună calitate. Au vorbit despre cartea ,,Istorie şi timp”: scriitorul Valentin Popa, criticul literar Viorel Coman, directorul adjunct al Muzeului Brăilei, Zamfir Bălan, şi scriitorul Iulian Grigoriu.
În deschiderea evenimentului, Zamfir Bălan a invitat publicul la un dialog pe marginea cărţii.
Zamfir Bălan:
Cartea lui Vasile Datcu este o invitaţie incitantă şi provocatoare la reflecţie, unele texte conţinute fiind cunoscute unui anumit public, iar altele fiind acum la prima lectură.
Volumul „Istorie şi timp” reprezintă o sinteză a ceea ce a scris autorul pe un anume tronson, şi anume pe cel filosofic. Eseurile vorbesc despre timpul etern, despre timpul îngheţat în timpul etern; sunt texte inedite în această ipostază, două sau trei dintre ele fiind prezentate la întâlniri de specialitate. Aşezarea textelor este eterogenă în ceea ce priveşte nota stilistică a celorlalte eseuri din volum, raportată la eseul „Europa şi timpul”. Libertatea este de partea autorului, autorul a ales cu argumentări rezonabile să propună soluţii la chestiunile luate în discuţie. Vasile Datcu reprezintă o constantă în tot ceea ce scrie.
Directorul Muzeului Brăilei, Ionel Cândea:
Se poate constitui o constantă a domnului Vasile Datcu în ceea ce priveşte tematica timpului care mereu va ridica semne de întrebare. O buclă temporală în care, într-o joi, mereu lumea o ia de la capăt. Joia, mereu, e începutul lumii. Dimensiunea timpului influeţează sensul şi puterea culturii în lume.
Profesorul şi criticul literar Viorel Coman:
Există aici, la Brăila, o atmosferă culturală, literară, un conclav cultural, se scrie bine proză, poezie, se comite teatru, foarte rar eseu literar şi foarte foarte rar eseu filosofic. Cartea lui Vasile Datcu e un fel de rara avis. E o colecţie naţională de idei filosofice. Vasile Datcu a scris poezie, teatru, proză şi i se părea că în toate a reuşit, şi aşa este, dar tocmai acum, târziu, a adunat eseurile într-o carte – 30 de ani de muncă, investiţia sa pe o carieră literară.
Vasile Datcu caută mecanismele funcţionării poeziei, prozei, eseului.
Viorel Coman:
Vasile Datcu are teribila curiozitate de a şti cum se naşte ceva, chiar şi naşterea unei idei, dezamorsează focoasele textelor, îi place să le vadă inerte la picioarele sale şi apoi să le recompună după cum doreşte, în altfel de ipostaze. Din păcate, scrie rar eseu! În ordinea lor cronologică, textele propun o alunecare dinspre occident spre orient, înspre radacini, la origini.
Are tăietura bună a ingineriei. E reflexiv, sofist uneori, se exprimă lejer, are incertitudini. Vede ceea ce scapă ochiului comun şi nimic nu ia de-a gata, e mereu lucid, desface mecanismele judecăţilor şi prejudecăţilor.
Profesorul, scriitorul Valentin Popa spunea despre Vasile Datcu că „acesta consideră că Socrate nu a fost inspirator de religie în perioada lui, în timp ce Isus a fost ceva mai târziu şi a dat o religie…”
Profesorul Iulian Grigoriu a vorbit despre omul ştiintelor exacte, despre inginerul Vasile Datcu, spunând că:
Este inginer cu vocaţie, dar şi fizician – un om care caută principiul lucrurilor, aşa cum făceau anticii Thales, Anaximene, cei care caută principiul, principiile filosofice.
Vasile Datcu:
Prezentul trebuie legat de responsabilitate. Mulţumesc tuturor pentru cuvintele frumoase. Ţin să creez o nouă ştiinţă. Problema e veche, dar ca punere în calculul ştiintei îmi apartine: genetica grupurilor sociale, grupurile sociale ca fiinţă ce vine cu un cod genetic. La ce ar fi bună această noua ştiinţă? Poate prevedea, este atributul ei cel mai important!
Suntem mulţi pe această planetă şi mulţi dintre noi suntem inutili, dar cine are dreptul de a judeca asta?
Şi tot domnia sa a răspuns:
Dumnezeu!
Vasile Datcu problematizează într-un stil incitant, un stil plăcut şi foarte atrăgator, cu text deloc academic sau greu de înţeles de publicul larg.