
Un brăilean de 23 de ani, care se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare emis de autoritățile germane, a fost depistat de poliţiştii brăileni prin intermediul Biroului SIRENE, din cadrul IGPR. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila au depistat, pe raza oraşului Ianca, judeţul Brăila, un tânăr pe numele căruia autorităţile din Germania au emis un mandat european de arestare, fiind bănuit de comiterea unor infracţiuni de furt din societăţi comerciale.
Pentru depistarea tânărului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I.- IGPR. Tânărul a fost prezentat magistraţilor Curţii de Apel Galaţi, care au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, în vederea arestării provizorii şi punerii în executare a mandatului european, urmând a se dispune măsurile legale până la predarea către autorităţile germane.
