
Poeta brăileană Diana Corcan îşi va lansa mâine, cu începere de la ora 17.00, la Librăria Humanitas Galaţi, ultimul volum de poeme – „Un fel de câine al universului mic” (Ed. Brumar, 2013).
La eveniment vor vorbi scriitorii Cristian Robu-Corcan, Liviu G. Stan, A. G. Secară şi Corneliu Antoniu, preşedintele Filialei Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România.
Poetul Mircea Bârsilă, pe coperta a IV-a a volumului:
Diana Corcan este posesoarea unei stări de spirit expresioniste, pe care îşi propune să o deconvenţionalizeze, să o rupă de trecutul ei cultural, asumându-şi libertatea de a ignora canoanele impuse de ordinea realului şi de a răstălmăci, într-un registru ironico-sceptic, logica de care depinde sensul lumii banale. Plămădirile sale – adesea fantastice, halucinante – ce implică, în mod preponderent, o dezvoltare epică, vizează în primul rând aşa-numita „nelinişte a trăirii”, valorificată în baza unei religii lirice proprii. (…)
Inedit şi iconoclast, imaginarul propus de Diana Corcan ilustrează tensiunea lăuntrică a eului, o subiectivitate agitată, tulbure, convulsivă şi susţine pariul autoarei, una dintre cele mai importante din promoţia nouăzecist-douămiistă, în ceea ce priveşte „compromiterea” graniţei dintre real şi imaginar, în numele unei autentice insurgenţe feminine. (…)
Viziunile sale – înscrise în tradiţia revoltei şi nonconformismului – fac dovada unor autentice frământări lăuntrice şi a unui talent de excepţie.
Născută pe 6 decembrie 1969 în Brăila, Diana Corcan se trage pe linie maternă dintr-o familie de greci stabiliţi în România, cărora comuniştii le-au confiscat averile. Diana Corcan a răspuns, în decembrie 1989, apelului revoluţionarilor care aveau nevoie de persoane pentru acordarea primului ajutor. A luat trenul spre Bucureşti şi a ajuns în mai multe puncte fierbinţi: la Televiziune, într-un detaşament de studenţi care trebuia să caute terorişti în vilele din Primăverii, la Radio şi la Muzeul Colecţiilor de Artă, unde o noapte întreagă a cărat tablouri la subsol. A văzut şi teroriştii în combinezoane negre, mărturie apărută prima dată în proiectul radifonic al Radio România Cultural (După 20 de ani. Poveşti adevărate: “Am văzut aşa-numiţii terorişti”) şi, recent, consemnată în proiectul deconstructivist al analistului CIA Richard Andrew Hall, Reconstructing the „Man in Black”, centrat pe analiza presupuşilor terorişti – „combinezoanele negre” – care au luptat pentru Nicolae Ceauşescu la Revoluţie.
Puteţi citi un interviu cu Diana Corcan în ProBrăila accesând următorul link: Diana Corcan: „Poezia consemnează cel mai bine pierderile. E o instituţie a dezastrelor!”