În 1960, în plin avânt al structuralismului, în Franţa, lua formă, zguduind cu eleganţă canoanele, una dintre cele mai interesante mişcări experimentaliste din întreaga literatură universală, avându-i ca fondatori pe Raymond Queneau şi Francois Le Lionnais, iar mai târziu, ca membri, pe câţiva titani inconfundabili, printre care Georges Perec şi Italo Calvino: OULIPO, Ouvroir de littérature potentielle sau workshop de literatură potenţială.
În 2006, în zona New Media, se produce un boom revoluţionar: apare platforma gratuită de microblogging Twiter, care numără în prezent o jumătate de miliard de ultilizatori, şi paradigmele informaţionale cunosc brusc o metamorfoză de proporţii.
Care este legătura dintre aceste două momente istorice?
Anul de contopire 2010, când un fost profesor de literatură din Québec, pe numele său Jean-Yves Fréchette a înfiinţat împreună cu francezul Jean-Michel Le Blanc Institutul de Twitteratură Comparată (ITC) Bordeaux-Québec, destinat promovării şi dezvoltării twitteraturii. Acesta a fost primul pas apăsat în direcţia punerii la punct a unui asamblaj teoretic care să impună twitteratura în istoria literaturii ca specie de sine stătătoare. Principalul declanşator tehnic folosit de twitteraţi: principiul constrained writing, împrumutat de la OULIPO, plus filosofia scrisului fragmentarist, cu o puternică tradiţie în literatura franceză.
Dar mai întâi, ce este twitteratura?
Fiind considerată adesea un nou avatar al artei prescurtării, twitteratura este definită ca un exerciţiu de scriere care jonglează cu constrângerile platformei de microblogging Twitter. Din ce în ce mai mulţi scriitori se simt atraşi de “regula sfântă” a celor 140 de caractere, căutând să obţină un efect de maximă expresivitate dintr-o asemenea restrângere de spaţiu, după modelul hai-ku-ului; model al cărui continuator digital se numeşte keitai shosetsu – “roman mobil”, folosit în textele japoneze expediate prin sms-uri.
Jean-Yves Fréchette:
Mai întâi, twitteratura seamănă cu un semn făcut cu ochiul la adresa ideii potrivit căreia constrângerea este fecundă (…) Originea literaturii a fost lapidară, a fost scrisă în piatră.
Alexandre Gefen, cercetător şi specialist în ştiinţe umaniste digitale:
De fapt, stilul tăiat, scurt, incisiv este foarte vechi.
Un strămoş al twitteraturii, din numeroşii strămoşi, îl găsim în Franţa începutului de secol XX, în 1906, la rubrica “Nouvelles en troi lignes”, din publicaţia Le Matin, care a devenit celebră în spaţiul literar francez datorită colaborării fascinante a criticului de artă Félic Fénéon.
Twiller
Jean-Yves Fréchette:
Twitter este un spaţiu de libertate în care diferitele forme de exprimare sunt posibile, între deţinătorii unui scris fragmentar şi foiletoniştii înscrişi în arta narativă.
În 2008, un american, Matt Richtel, scrie un articol cu intenţii programatice în New York Times, introducând termenul de twiller, adică thriller pe Twitter.
Ipoteza Crouzet
Însă una dintre cele mai serioase abordări literare le-a punctat Thierry Crouzet. Scriitorul francez şi-a impus o dublă constrângere: textul încorsetat în 140 de caractere şi plasarea lui într-un corp de naraţiune clasică, scriind în acest an un roman poliţist, “La Quatrième théorie”, un agregat de 5.200 de tweet-uri, lansat la Editura Fayard.
Crouzet:
Constrângerea contribuie la autodepăşire (…), este ca un drog.
Între timp, scriitorul s-a debranşat de la internet.
Care va fi viitorul twitteraturii?
Crouzet este sceptic când vine vorba de a gândi twitteratura drept un curent durabil, cu o miză puternică şi orientativă în istoria literaturii.
Crouzet:
Poate să apară şi o stare de plictiseală faţă de acest instrument (…) Twitter corespunde însă unei tendinţe foarte profunde a literaturii de a ne acompania cotidianul cu reflecţii lapidare.