Actualitate

Trimis în judecată, Dasaev rămâne în arest preventiv

Trimis în judecată, Dasaev rămâne în arest preventiv

Judecătorii Curţii de Apel Galaţi au respins contestaţia formulată de inculpatul Daniel Gabriel Husein, zis Dasaev, împotriva soluţiei Tribunalului Brăila care a prelungit arestul preventi până la data de 28 martie. Dasaev a fost trimis în judecată de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, pentru tentativă de omor, port și folosire fără drept de obiecte periculoase, tulburarea ordinii și liniștii publice.

Alături de Dasaev, în dosarul privind înjunghierea baschetbaliștilor americani în noaptea de 15 spre 16 martie 2018, au mai fost trimiși în judecată:

Mocanu Georgel pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe

Matei Valentin pentru săvârşirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe

Dobraniş Valentin pentru săvârşirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice

Bulza Valentin Cătălin  pentru săvârşirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe

Tătaru Vasile, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului

Fătăligă Nicușor pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă

Niculae Daniel Vasile, zis ”Zache pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă

Popa Florian zis ”Făcăleț”,  pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă

Filmul evenimentelor din noaptea de 15 spre 16 septembrie 2018:

În seara de 15.09.2018,  la ora 0.00 inculpatul Husein Daniel Gabriel, împreună cu alte persoane, care au calitatea de martori în dosar, au mers la clubul Music Pub Garden, club situat în imediata vecinătate a Patinoarului din Brăila.

Inculpatul și persoanele care îl însoțeau au plătit angajatului localului care era postat lângă poarta de acces în club și încasa prețul biletelor, apoi inculpatul Husein Daniel Gabriel a dat mâna cu agentul de pază Fătăligă Nicușor căruia i s-a adresat cordial, după care a pătruns în localul propriu zis unde a ocupat o masă împreună cu cele 3 persoane care-l însoțeau.

În jurul orei 1.00 în local erau ocupate aproximativ 30 mese, fiind prezenți în jur de 200 clienți. Inculpatul Husein Daniel Gabriel și persoanele care îl însoțeau au ocupat o masă situată pe scenă.

La ora 0.25  la club au venit baschetbaliștii americani, însoțiți de câțiva colegi români de la Cuza Sport Brăila, care s-au îndreptat către bar și apoi către o masă situată în partea opusă ușii de acces, lângă peretele toaletei, unde s-au întâlnit cu două fete.

Cele 2 persoane vătămate și ceilalți doi baschetbaliști americani, datorită staturii specifice jucătorilor de baschet, ieșeau în evidență, fiind remarcați de marea majoritate a persoanelor prezente.

Între ultimul rând de mese de pe terasa principală a clubului și terasa mică din fața toaletelor este un spațiu liber unde în mod curent dansau clienții de la mesele apropiate. Persoanele vătămate s-au întâlnit cu mai mulți colegi de club și apropiați ai acestora. În mare măsură aceștia din urmă au stat în picioare în spațiul liber pe care se dansa.

La primul rând de mese, ce mărginește spațiul liber, se stă pe canapele albe, iar după acest prim rând de mese, cu canapele, la masa imediat următoare, mergând către ieșire, s-au aflat inculpații Mocanu Georgel, Matei Valentin, Dobraniș Valentin și cei care-i însoțeau.

În jurul orei 1.00 cei 4 cetățeni americani stăteau în picioare, pe spațiul liber de lângă terasa mică, iar în cursul serii pe lângă ei au trecut către toaletă martori și inculpați cu care nu au interacționat în nici un mod.

De altfel, opinia quasi unanimă a persoanelor audiate în cauză a fost că toți cei 4 cetățeni americani au avut o atitudine cuviincioasă, chiar retrasă, interacționând doar cu cele 2 fete care îi insoțeau și cu colegii de echipă.

La ora 1.11 inculpatul Husein Daniel Gabriel a mers la toaletă, trecând prin imediata apropiere a unuia dintre baschetbaliștii americani fără a avea nici un contact cu aceasta, ori cu vreo altă persoană.

La ora 1.13.58, conform camerelor de supraveghere din bar, inculpatul a revenit pe terasa mică, a așteptat puțin în spatele persoanei vătămate pentru a permite trecerea a 2 fete, apoi a trecut el către zona meselor, prin spațiul cuprins între această persoană vătămată și o altă persoană. Din înregistrările camerelor de supraveghere rezultă că persoana vătămată și martorul continuau să se comporte firesc, fără a acorda nici o atenție deosebită inculpatului și fără a i se adresa în nici un mod, atitudinea lor dovedind tocmai lipsa oricărei interacțiuni anterioare.

La ora 1.14.04, după ce a depășit cu 2 pași linia formată de persoana vătămată și respectivul martor, inculpatul Husein Daniel Gabriel s-a întors subit și i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură de pumn în zona mandibulei stângi.

Persoana vătămată nu s-a dezechilibrat și nu și-a pierdut coordonarea, iar inculpatul i-a mai aplicat lovituri de pumn.

În continuare inculpatul a prins-o pe persoana vătămată cu brațele, iar cei doi s-au împins și au căzut pe podea, iar în conflict au intervenit  câteva persoane care l-au tras și lovit cu pumnii pe inculpat.

După 22 secunde grupul format din cei 5 participanți la conflict s-a mutat în holul toaletelor, unde au venit agenții de pază Fătăligă Nicușor și Niculae Daniel Vasile.

Conflictul a fost observat de ocupații meselor din apropiere, astfel încât pe terasa mică, în fața ușii toaletelor, s-au adunat multe persoane, printre care și inculpații Mocanu Georgel, Matei Valentin și Dobranis Valentin

Persoanele vătămate și  unul dintre martori au rămas în partea din spate a holului, inculpatul Husein Daniel Gabriel, care suferise o plagă pe pometul stâng, s-a refugiat în toaleta bărbaților și s-a spălat de sânge, iar cei doi agenți de pază s-au postat în dreptul ușii, ținând persoanele de pe terasa mică în exterior și strigându-i inculpatului să iasă, adresându-i-se cu prenumele ”Gabi”, ”Găbiță”.

S-a creat un moment de acalmie însă, la ora  1.15.45,  când adversarii inculpatului Husein Daniel Gabriel au încercat să părăsească toaletele, acesta, încurajat de prezența în număr mare a persoanelor de pe terasa mică, care îl susțineau verbal, a ieșit din toaleta bărbaților, ocolindu-i pe agenții de pază și a început să-i lovească cu pumnii din nou și să-i îmbrâncească pe baschetbaliștii americani.

În conflict au intervenit persoanele adunate în zonă, s-a creat agitație, (”busculadă”, după cum au declarat numeroși martori)  iar doi dintre martori s-au refugiat în spatele unei mese situate față în față cu intrarea toaletei unde au fost atacați de inculpații Matei Valentin și Dobraniș Valentin, care au aruncat cu scaune metalice înspre ei.

Inculpatul Matei Valentin i-a lovit cu scaune pe ambii martori după care s-a deplasat către colțul format de peretele cu ușa toaletei și peretele din spatele terasei.

Inculpatul Dobraniș Valentin a aruncat cu un scaun înspre cei doi martori și s-a apropiat de masă în încercarea de a ajunge la aceștia. În acel moment unul dintre martori, baschetbalist și el, a prins din aer un scaun aruncat de Matei Valentin, cu care l-a lovit în cap pe Dobraniș Valentin, iar acesta din urmă a început să sângereze și a părăsit terasa.

Persoanele vătămate au fost izolate în zona centrală a terasei mici, între un stâlp de susținere a acoperișului și peretele opus ușii de acces în club.

În această zonă inculpatul Husein Daniel Gabriel a încercat să o lovească sau chiar l-a lovit pe  unul dintre baschetbaliștii americani, care s-a refugiat înspre colț și a ridicat o masă, aruncând-o către inculpat.

În continuare inculpatul Husein Daniel Gabriel i-a aplicat lovituri repetate cu cuțitul baschetbalistului Bowie JR Darrell Steven, care a căzut înspre peretele din spatele localului, iar inculpatul a continuat să-i aplice lovituri de cuțit în această postură.

În acele momente, unul dintre martori, Joshua Keyes a părăsit zona din spatele mesei unde a fost lovit cu scaune și a încercat să fugă, iar când se afla în apropierea peretelui s-a întâlnit față în față cu inculpatul Husein Daniel Gabriel pe care l-a văzut că era înarmat cu cuțitul și că îl înjunghia pe Bowie JR Darrell.

Baschetbalistul Joshua Keyes s-a speriat și a făcut o mișcare de apărare în sensul că a ridicat brațele și a făcut un salt ușor înapoi, ferindu-și abdomenul, după care a fugit din zona conflictului.

Alți doi martori s-au refugiat pe scările ce limitează barul, iar unul dintre ei și-a continuat deplasarea peste copertina acoperitoare a terasei, până deasupra străzii, în exteriorul clubului, unde a coborât la mult timp după ce a încetat conflictul.

În același timp baschetbalistul înjunghiat s-a ridicat și a încercat să se refugieze spre colț însă a fost ajunsă din urmă de inculpatul Matei Valentin care i-a aplicat o lovitură de pumn astfel încât s-a dezechilibrat și a căzut.

Inculpatul Husein Daniel Gabriel s-a îndreptat direct către persoana vătămată, deja căzută, căreia i-a mai aplicat o lovitură cu cuțitul.

În continuare inculpatul Husein Daniel Gabriel, împreună cu inculpatul Matei Valentin l-au izolat în colțul format de peretele toaletei și peretele din spatele localului, pe un alt baschetbalist american, care a adoptat o poziție defensivă și chiar s-a ghemuit.

Inculpatul Husein Daniel Gabriel l-a lovit și pe acesta cu cuțitul, în mod repetat, în zona toracelui lateral stâng, brațului stâng și ambelor mâini.

În sprijinul persoanei vătămate au intervenit doi dintre martori, iar intervenția lor a distras atenția inculpaților, permițându-i persoanei vătămate să părăsească în fugă zona colțului.

Între timp, în zona conflictului a venit în grabă inculpatul Bulza Valentin Cătălin care, văzând persoana vătămată în alergare, i-a aplicat mai multe lovituri de pumn din spate și a prins-o de tricou, dar fără a o împiedica.

În continuare această persoană vătămată, prezentând urme vizibile de sânge în partea laterală stângă a toracelui, a fugit prin zona centrală a localului, printre și peste mese, fiind urmărită îndeaproape de inculpatul Mocanu Georgel și apoi de inculpatul Matei Valentin.

În zona ultimelor mese către ieșire, inculpatul Mocanu Georgel a luat un scaun pe care l-a aruncat asupra persoanei vătămate când aceasta se afla lângă poarta de acces.

Persoana vătămată a fost dezechilibrată de lovitura de scaun și a căzut pe trotuar în fața porții, iar inculpatul Mocanu George i-a aplicat lovituri de picior. Persoana vătămată a reușit să se ridice și a fugit pe stradă, către stația Petrom, fiind urmărită de inculpatul Mocanu Georgel și unul dintre martori, care l-au ajuns din urmă pe baschetbalistul american, dar nu l-au mai lovit.

Inculpatul Husein Daniel Gabriel a părăsit locul săvârșirii faptelor însoțit îndeaproape de inculpații Bulza Valentin Cătălin, care îl preceda și Niculaie Danie Vasile și Popa Florian, care l-au urmat. În timpul deplasării, acestui grup i s-a alăturat și inculpatul Fătăligă Nicușor.

După ce a părăsit, localul inculpatul Husein Daniel Gabriel a plecat pe jos către Dunăre, iar în momentele imediat următoare, în aceeași direcție au plecat cu autoturismele lor inculpatul Bulza Valentin Cătălin, și o tânără care-i însoțea, iar în mașină se afla și pe inculpatul Dobraniș Valentin, apoi și inculpații Mocanu Georgel și Matei Valentin, în același autoturism cu două dintre martore

Văzând numărul mare de persoane implicate, obiectele de mobilier aruncate pe terasă, lovirea repetată și multiplă, de către mai mulți agresori, a persoanelor vătămate, persoanele vătămate însele și martorii care își căutau refugiul fie pe scări, fie alergând peste mese către ușă, precum și pe unul dintre baschetbaliștii înjunghiați sângerând vizibil și abundent în zona feței și a gâtului, clienții localului au plecat subit, în grup masiv, lăsând comenzile neconsumate și neplătite.

Panica, indignarea, dorința de a părăsi incinta în grabă, imediat, fără întârziere, rezultă din declarațiile marii majorități a clienților audiați coroborate cu imaginile înregistrate de camerele de supraveghere.

Fiind vorba despre un local plin, au fost efectuate numeroase apeluri către serviciul unic de urgențe, iar la fața locului au venit echipaje de poliție și ambulanțe care au transportat persoanele vătămate la Spitalul Județean de Urgență Brăila.

În ziua imediat următoare unul dintre baschetbaliștii înjunghiați a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență București unde a rămas internată în perioada 16 – 26.09.2018.

Din raportul de primă expertiză medico legală pe baza actelor medicale, rezultă că această persoană vătămată a suferit plăgi tăiate multiple la buza superioară, obrazul drept, laterocervical drept şi occipital, multiple plăgi , unele penetrante abdominale cu perforaţii de colon sigmoid şi laceraţietransifixiantă în cec, hematom retroperitoneal, peritonită retrocecală, hemoperitoneu, şoc hemoragic, leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare pe o perioadă de 40-45 de zile şi i-au pus viața în primejdie.

Din raportul de constatare medico legală rezultă că cealaltă persoana vătămată a suferit multiple plăgi tăiate şi înjunghiate, unele penetrante în torace, la nivelul hemitoracelui stâng posterior, braţului stâng, mâinii drepte şi halucelului stâng, cu pneumotorax şi cu hemotorax 200 ml, ce au necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare pe o perioadă de 25-30 de zile.

Din raportul de constatare medico-legală rezultă că inculpatul Husein Daniel Gabriel a suferit o leziuni de gravitate redusă – plagă contuză suborbitogenian, echimoză roșietică violacee mandibular, excoriații multiple, leziuni care au putut fi produse prin lovire activă cu corpuri dure, precum și cădere urmată de lovire de corpuri dure, au  necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare pe o perioadă de 5-7 zile, și nu i-au pus viața în primejdie.

După ce a părăsit locul săvârșirii faptelor descrise anterior inculpatul Husein Daniel Gabriel s-a deplasat la locuința inculpatului Tătaru Vasile din Vînători, în județul  Vrancea, căruia i-a relatat agresiunea și participarea sa.

Inculpatul Tătaru Vasile l-a găzduit pe Husein Daniel Gabriel în noaptea de 15/16.09.2018, în ziua de 16.09.2019 și noaptea de 16/17.09.2019, fără a încunoștiința organele judiciare, deși cunoștea direct de la acesta din urmă faptele pe care le săvârșise, în condițiile în care informații despre agresarea persoanelor vătămate și identitatea prezumtivului autor (cu fotografie) erau publicate insistent de toate posturile media.

În dimineața de 17.09.2019 inculpatul Tătaru Vasile l-a condus pe inculpatul Husein Daniel Gabriel până în satul Muchea, de unde acesta din urmă a fost preluat de altă persoană care l-a adus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •