România este reprezentată de 20 de sportivi (14 la feminin şi 6 la masculin) la Campionatele Mondiale de atletism în aer liber rezervate juniorilor 1 (U20), găzduite timp de o săptămână, începând din 1 august, de orașul Cali (Columbia). Printre aceștia se află și 3 brăileni, doi atleți legitimați la CSM Brăila, Alexandru Șendrea și Denis Neacșu, respectiv Cosmina Balaban, legitimată la LPS Brăila/CSM Onești. Din delegația României face parte și profesoara Irina Roată, antrenoarea de la club a celor doi sportivi de la CSM Brăila.
În prima zi de concurs, Alexandru Șendrea a alergat în seria a 7-a a calificărilor, și cu timpul de 14.38 s-a clasat pe locul 6 în serie și aratat calificarea în semifinalele probei de 110 metri garduri.
Tot azi noapte, ștafeta mixtă de 4×100 metri a României, în care Denis Neacșu a alergat în prima manșă, a terminat pe locul 5 în seria a 3-a a preliminariilor, ratând astfel calificarea în semifinale, chiar dacă a avut al 10-lea timp la general.
Cosmina Balaban va alerga joi, 4 august, în seriile probei de 100 metri garduri fete.