Un puşti de 16 ani a băgat spaima în locuitorii de pe strada Agricultorilor, după ce, în doar o noapte, a reuşit să fure de unul singur un TV LCD şi un monitor pentru calculator. Din nefericire pentru el, puştiul a fost descoperit de poliţişti şi acum s-a ales cu dosar penal
Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului au continuat cercetările într-o cauză înregistrată la data de 6 iunie a.c., privind un furt din locuinţă, şi l-au identificat pe G.I. , în vârstă de 16 ani), domiciliat în municipiul Brăila, bănuit că ar fi comis fapta.
Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila :
Acestuia i s-a stabilit că, în noaptea de 5 spre 6 iunie, prin escaladare şi efracţie, ar fi pătruns într-un imobil, situat pe strada Agricultorilor, şi ar fi sustras un TV LCD şi un monitor pentru calculator.
Prejudiciul a fost recuperat parţial şi predat persoanei păgubite, iar pe numele minorului a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Cercetările sunt continuate pentru recuperarea întregului prejudiciu şi pentru a se stabili dacă cel în cauză a mai comis astfel de fapte.

