Administratie

Tancrad va deszapezi drumurile judetene in urmatorii doi ani

Tancrad va deszapezi drumurile judetene in urmatorii doi ani
Tancrad va deszapezi drumurile judetene in urmatorii doi ani
Tancrad va deszapezi drumurile judetene in urmatorii doi ani

Preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a anunțat ieri, într-o conferință de presă, că a fost adjudecat contractul cadru de deszăpezire pentru următorii doi ani, iar câștigătorul este SC Tancrad SA Galați, de altfel singurul participant. Valoarea maximă pe care judeţul o poate plăti pentru intervenţiile la deszăpezire până în martie 2019 este de 5.033.774 lei, însă preţul poate fi mai mic, în funcţie de iernile care vor urma. 

Chiriac a precizat că valoarea contractului cadru anterior a fost aproape identică, însă în ultimii doi ani nu s-au cheltuit decât 1,6 milioane lei din totalul de 5 milioane lei. Contractul de deszăpezire a drumurilor județene intră în vigoare la data de 15 noiembrie 2017 şi se încheie pe 31 martie 2019.

Francisk Chiriac a declarat că CJ Brăila a încheiat un contract cu o firmă din Ardeal pentru curăţarea vegetaţiei de pe drumurile judeţene. Contractul a fost încheiat pe un singur an, iar intervenţiile vor începe la mijlocul lunii septembrie, cel târziu 1 octombrie. În paralel se lucrează la o strategie pentru a prelua intervenţiile de toaletare a drumurilor judeţene de un serviciu ce se va înființa în subordinea Direcției Tehnice de Lucrări Publice, la care vor fi angajate maxim 10 persoane, dintre care un șef de serviciu și 10 lucrători pe utilajele pe care CJ Brăila urmează să le achiziționeze.

Preşedintele CJ Brăila susţine că dacă va reuşi să cumpere utilajele şi să angajeze personal până la finalul anului, începând cu 2018 va putea rezilia contractul cu operatorul extern şi instituţia va prelua cu tot acest segment de lucru.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •