Corpul B al Spitalului Județean a revenit la activitatea medicală în condiții normale

Corpul B al Spitalului Județean a revenit la activitatea medicală în condiții normale

Președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac, a spus într-o conferință de presă că de vinerea trecută s-a început mutarea pacienților non-COVID din Corpul A al Spitalul Județean în Corpul B. Acesta a spus că transferul pacienților s-a făcut etapizat iar în aceste zile Corpul B al Spitalului Județean (fostul Spital 3) își va relua activitatea în […]

Citeste mai mult
 Președintele CJ Brăila îl acuză pe prefect că se află în campanie electorală

Președintele CJ Brăila îl acuză pe prefect că se află în campanie electorală

Preşedintele CJ, Francisk Iulian Chiriac, a replicat la declarațiile prefectului Cătălin Boboc referitoare la documentaţia trimisă de spital către DSP Brăila. Chiriac l-a acuzat pe Cătălin Boboc că a devenit purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului și că a transformat Prefectura în sediul PNL. “Îi aduc aminte purtătorului de cuvânt al Prefecturii, domnului prefect, că […]

Citeste mai mult
 Președintele CJ Brăila spune că anul acesta vor fi funcționale secțiile de cardiologie și pediatrie de la Spitalul Județean

Președintele CJ Brăila spune că anul acesta vor fi funcționale secțiile de cardiologie și pediatrie de la Spitalul Județean

Președintele CJ Brăila a fost astăzi prezent pe șantierul unde au început lucrările la corpul de legătură dintre Spitalul Județean de Urgență Brăila și noua Secție de Cardiologie – Pediatrie. Chiriac a spus că au început lucrările pentru unirea celor două clădiri, iar stadiul este destul de avansat, constructorul având la dispoziție 10 luni ca […]

Citeste mai mult
 Tancrad va deszapezi drumurile judetene in urmatorii doi ani

Tancrad va deszapezi drumurile judetene in urmatorii doi ani

Preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a anunțat ieri, într-o conferință de presă, că a fost adjudecat contractul cadru de deszăpezire pentru următorii doi ani, iar câștigătorul este SC Tancrad SA Galați, de altfel singurul participant. Valoarea maximă pe care judeţul o poate plăti pentru intervenţiile la deszăpezire până în martie 2019 este de 5.033.774 lei, […]

Citeste mai mult
 Opt penali printre fruntasii judetelor tarii

Opt penali printre fruntasii judetelor tarii

Nu mai putin de 8 dintre cei 41 de fruntasi ai obstilor judetene sunt incriminati de DNA pentru diverse acte de copruptie, printre ei numarandu-se si alesul brailenilor, Bunea Stancu.  Chiar in cursul saptamanii trecute, miercuri, DNA l-a saltat cu tam –tam pe Nicusor Constantinescu, presedintele Consiliului judetean Constanta la al treilea mandat, acuzat de […]

Citeste mai mult