Un aer de utopie paradiziacă pare a plana peste Svalbard, cea mai nordică regiune din Norvegia, care, potrivit New York Times, este apropiată de ceea ce s-ar putea numi o societate în care nu există infracţiuni. În Svalbard, un arhipelag de insule din Oceanul Arctic, şomajul este interzis prin lege, fapt care, deşi se află sub jurisdicţie norvegiană, îl situează total în răspărul sistemului de protecţie socială cu care se mândreşte Norvegia.
Ca guvernator al Svalbard, Odd Olsen Ingero are în subordine doar 6 ofiţeri de politie şi o singura celulă de închisoare. Asta în contextul în care regiunea are un teritoriu de două ori mai intins ca statul News Jersey, cu 3.000 de locuitori. Chiar şi aşa, este prea mult, subliniază publicaţia americană, precizând că nimeni nu a mai fost închis aici de vara trecută, iar atunci pentru doar două zile.
Ingero spune că această aproape inexistenţă a infracţiunilor se datorează faptului că şomajul este ilegal.
Ingero spune:
Dacă nu ai un job, nu poţi să locuieşti aici.
Ingero afirmă că toţi rezidenţii din Svalbard trebuie să poată dovedi că au cu ce să se întreţină, să aibă casă, să aibă o casă cu adresă fixă şi să, sub nicio formă, să nu fii un “devorator” de şomaj.
Potrivit New York Times, guvernul finanţează şcoala şi spitalul, administraţia locală, precum şi cel mai mare angajator din zonă, o companie de exploatare minieră detinuţă de stat. Însă partea cu totul şi cu totul fabuloasă, privită prin prisma coşmarului fiscal din România, este faptul că în Svalbard taxele sunt foarte scăzute.
Odd Olsen Ingero explică:
În Svalbard nu există sistem de protecţie socială. Dacă nu eşti capabil să te întreţii singur, nu ai ce căuta aici.
Guvernatorul Svalbard spune că principalul rezultat al acestor interdicţii este acela că a dus la formarea unei societăţi liniştite în care nu se încalcă nicio regulă. Însă Ingero nu-şi prezintă proiectul social drept o reţetă care ar putea soluţiona problemele cu infracţionalitatea şi în alte zone ale lumii, dar e de părere că există o legătură indubitabilă între rata şomajului şi rata infracţionalităţii, demontând astfel discursul european asupra ilegalităţii ca efect secundar primordial cauzat de fenomenul imigraţiei. Aflată sub incidenţa unui tratat internaţional din 1920, Svalbard este deschisă pentru mai bine de 40 de naţiuni care vor să se stabilească aici. Circa o treime dintre rezidenţi sunt străini, inclusive sute de ucraineni care lucrează în domeniul minier.
Un american care editează un ziar săptămânal de limba engleză numit Icepeople, Mark Sabbatini, afirmă că îşi lasă frecvent laptopul pe o masă în cafenea şi nu-şi face niciodată griji că cineva l-ar putea fura.
Sabbatini spune:
Aici nu există infracţiuni.
Numai că statisticile oficiale contrazic, totuşi, optica oficială, chiar dacă redau o incidenţă minoră. Conform statisticilor oficiale, rata infracţionalităţii a înregistrat o creştere considerabilă într-un singur an, în special din cauza încăierărilor din baruri. Dacă în 2012, poliţia investigase un singur caz, în 2013 s-a ajuns la 9 cazuri. Per total, anual, poliţia investighează aproximativ 100 de cazuri, majoritatea pentru conducerea cu viteză a snowmobilelor, furturi minore din magazine sau pentru neridicarea gunoiului din faţa casei.
Eirik Palm, editor la ziarul local Svalbardposten, spune că nici nu-şi mai aduce aminte de când n-a mai scris despre o infracţiune majoră:
Cred că ultima dată am scris despre o persoană care a furat o sticlă de alcool dintr-un bar. Aici avem însă alte subiecte despre care să scriem, cum a fi oamenii înghiţiţi de gheţuri sau atacaţi de urşi polari.
Urşii polari sunt şi motivul pentru care majoritatea locuitorilor din Svalbard deţin o armă, poliţia obligându-i pe toţi cei care părăsesc oraşul să poarte o armă cu ei şi să ştie să o folosească.
Un subiect care ţine prima pagină a ziarelor este următorul: chiar dacă taxele sunt mici, preţurile la alimente sunt, în schimb, destul de piperate, regiunea Svalbard fiind cunoscută pentru faptul că aici se vinde cel mai scump lapte din lume, 7 dolari/litru.
Sabbatini, jurnalistul din SUA, mai spune că, totuşi, viaţa nu e chiar atât de roz în Svalbard, din moment ce jumătate de an este noapte, iar de la marele regizor finlandez Aki Kaurismaki ştim că atunci când e multă vreme noapte afară, e multă vreme noapte şi în mintea omului.
Sabbatini concluzionează:
Dacă vrei să locuieşti aici, înseamna că ai o problemă.