Politica

Spotul „USL traieste” a fost interzis de catre CNA

Spotul „USL traieste” a fost interzis de catre CNA
Spotul "USL traieste" a fost interzis de catre CNA
Spotul „USL traieste” a fost interzis de catre CNA

 

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a interzis spotul „USL trăieşte” de la difuzare pe posturile de televiziune, printr-o decizie luată ieri, argumentând că acest clip încalcă legislaţia audiovizualului privind informarea corectă a publicului.

Radu Călin Cristea, membru al CNA, a spus că pentru desfiinţarea unei alianţe politice trebuie să existe o plângere la tribunal, potrivit Mediafax.

Radu Călin Cristea:

Tribunalul să pună pe rol această situaţie şi să constate că USL nu mai există ca alianţă politică şi, în baza acestei sentinţe definitive a tribunalului, într-adevăr alianţa din punct de vedere juridic să fie denunţată, să fie validată inexistenţa ei”, a spus acesta. De asemenea, acesta a precizat că „Autoritatea Electorală Centrală nu s-a pronuţat asupra acestei speţe şi nu există o decizie la nivel naţional.

Răsvan Popescu, un alt membru al CNA, a cerut în şedinţa de ieri să se vizioneze un alt spot, „USL nu mai trăieşte”, Narcisa Iorga, membru al Consiliului, precizând că acel clip există pe o reţea de socializare şi a fost preluat de televiziuni în dezbaterile electorale.

Iorga a spus:

În dezbateri a fost prezentat ca un răspuns al PNL, dar nu există spoturi cu acest conţinut.

Conform sursei citate, Narcisa Iorga a mai spus că „au existat nenumărate intervenţii ale preşedintelui PNL, Crin Antonescu, prin care spune că această sintagmă („USL trăieşte”, n.r.) este o minciună”.

Iorga a completat:

Dacă, aşa cum spunea Radu Călin Cristea, o parte spune că a murit şi o parte spune că trăieşte şi domnia sa merge pe ce spune legea, anume că nu s-a desfiinţat USL, eu spun că merg pe ce spune o parte dintr-o alianţă. Este o informaţie falsă, transmisă prin intermediul unui spot publicitar politic, care trebuie să intre în legalitate începând de astăzi (ieri, n.r.), având în vedere că mai sunt trei zile de campanie.

În acest context, Monica Gubernat, membru al CNA, a întrebat dacă există o sesizare din partea vreunei instituţii sau părţi care consideră această sintagmă ca fiind incorectă.

Gubernat a spus:

Din partea Biroului Electoral Central am primit vreo informare? (…) Nu au existat. Vă reamintesc că decizia Birourilor Electorale Judeţene (BEJ, n.r.) se referă strict la afişe, aşa spune legea. Legea nu vorbeşte de spoturi audio-video, respectiv deciziile BEJ. Atâta vreme cât nu avem informare din partea Biroului Electoral Central că alianţa aceasta nu are voie să folosească această sintagmă, nu înţeleg de unde este vorba de informare incorectă.

Narcisa Iorga a precizat că au existat declaraţiile preşedintelui PNL, Crin Antonescu, dar şi cele ale reprezentanţilor liberali privind ieşirea PNL de la guvernare şi desfiinţarea USL:

Nu cred că trebuie să punem la îndoială că USL nu mai trăieşte în sensul de alianţă politică între PSD şi PNL pentru guvernare. S-a retras PNL de la guvernare.

Iorga a propus intrarea în legalitate a spotului, sancţiunea fiind aprobată cu şase voturi „pentru” (Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel-Vasile Buda şi Cristina Trepcea) şi trei „împotrivă” (Monica Gubernat, Răsvan Popescu, Radu Călin Cristea).

Sancţiunea a fost aplicată în baza articolului 93 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia „Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale”.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •