Sportul Chiscani și CS Făurei vor juca pe teren propriu în etapa a 24-a din seria a II-a a Ligii a 3-a. Sportul Chiscani primește vizita celor de la Axiopolis Cernavodă, iar CS Făurei joacă cu Înainte Modelu. Ambele partide se desfăşoară astăzi, 20 aprilie, de la ora 17.00.
Echipele din judeţul Brăila au meciuri importante în etapa a 24-a, în care au mare nevoie de puncte în lupta pentru menținerea în Liga a 3-a și în sezonul viitor.
Aflată pe locul al 13-lea, cu 19 puncte, Sportul Chiscani are nevoie de o victorie astăzi în partida cu Axiopolis Cernavodă. Cu 3 puncte în această partidă formaţia pregătită de Adrian Baldovin poate urca până pe poziţia a 10-a dacă Agricola Borcea pierde la Oltenița, iar CS Medgidia va pierde pe teren propriu cu Unirea Slobozia. O înfrângere a celor de la Cernavodă i-ar putea readuce și pe ceștia în grupul echipelor care se luptă pentru evitarea retrogradării
În tur, Sportul Chiscani s-a impus cu 3-1 la Axiopolis Cernavodă, golurile victoriei fiind marcate de Alin Radu, Claudiu Zaharia şi Marin Iordache.
CS Făurei, locul al 9-lea, cu 23 de puncte, joacă pe teren propriu cu Înainte Modelu, formaţie aflată pe poziţia a 6-a, cu 36 de puncte, o echipă care nu are grija retrogradării, dar nici nu se află în lupta pentru promovare. Echipa fraților Nicoliţă poate lua o gură mare de oxigen dacă își va adjudeca toate cele trei puncte, deși nu va putea urca nici un loc în clasament în cazul unei victorii.
Partida tur disputată la Modelu s-a încheiat cu victoria cu 2-1 a formaţiei din Făurei, golurile fiind marcate de Andrei Puşcaşu şi Drezaliu.
Vineri, 19 aprilie, s-au jucat meciurile:
FC FCSB 2 – Progresul Spartac 0-2
Delta Dobrogea Tulcea – SC Popeşti Leordeni 0-3
Sâmbătă, 20 aprilie, sunt programate partidele:
CS Afumaţi – Fotbal Club Rapid, de la ora 14.30
ACSM Olteniţa – Agricola Borcea
CS Medgidia – Unirea Slobozia
CS Făurei – Înainte Modelu
Sportul Chiscani – Axiopolis Sport Cernavodă
CS Tunari stă.