
Sportul Chiscani a plecat la Modelu cu speranța că vor obține primul punct în acest sezon al Ligii a 3-a. Nu numai că nu a obținut nici un punct, dar echipa lui George Pascu a încasat cea mai severă înfrângere de când activează în al treilea eșalon fotbalistic național, cedând cu 0-8 în meciul cu Înainte Modelu.
Sportul Chiscani a început meciul cu trei juniori pe linia de fund, iar dacă în prima repriză au scăpat cu un singur gol primit a fost doar datorită norocului și intervențiilor portarului Constandache, venit înaintea acestei etape de la Victoria Traian.
Sportul Chiscani a rezistat fără gol primit până în minutul 25, când Radu Stoica a deschis scorul. Până la pauză gadle nu au reușit să-l învingă a doua oară pe portarul Sportului Chiscani, dar au făcut-o în primul minut al părții secunde, când Lucian Avram a majorat diferența. În minutul 54 Constantin Clătinici a marcat pentru 3-0, iar cinci minute mai târziu tabela s-a modificat din nou, după golul marcat de Ionuţ Vasile. În minutul 67 Avram a marcat din nou, de data aceasta pentru 5-0, iar în minutul 79 a fost rândul lui Ionuţ Vasile să facă ”dubla”, ridicând scorul la 6-0. În minutul 86 Avram a marcat al treilea său gol în acest meci, iar în minutul 90 Alexandru Dobre a transformat un penalty acordat ușor de arbitrul Marius Spînu și a stabilit scorul final al meciului, Înainte Modelu – Sportul chiscani 8-0 (1-0).
Sportul Chiscani a depus o contestație la finalul partidei, pentru că din minutul 37 până în minutul 2 al reprizei secunde nu a fost nici o ambulanță la stadion, după ce ambulanța care a fost la începutul partidei a plecat cu jucătorul gazdelor, Ionuț Alexa, accidentat.
Sportul Chiscani a jucat în acest meci în formula: Constandache – Gașpar (min. 46 Boga), Milea, Pîrlog, Bordei – Bălan, Moroianu (min. 57 Mirescu), G. Costache (min. 69 Lazăr), L. Boariu – S. Techiu (min. 64 E. Ndigwe), Vlad Omer.
Celelalte rezultate din etapa a V-a din seria a II-a a Ligii a 3-a:
vineri, 22 septembrie, ora 17:00
CSM Râmnicu Sărat – Victoria Traian 3-0
Marius Tîrîlă (24), Sorin Bodoc (45 – pen.), Bogdan Bălan (90+2)
Delta Dobrogea Tulcea – FC Voluntari 2 0-3
Florin Tăbăcariu (28 – pen., 90+3), Marius Tudorică (39)
FCSB 2 – ACSM Olteniţa 5-0
Vlad Achim (29, 31), (34), (42), (90+2)
sâmbătă, 23 septembrie, ora 17:00
ASSCS Farul Constanţa – Axiopolis Sport Cernavodă 3-1
Alexandru Grigoraş (73 – pen.), Ionuţ Florea (85), Raphael Stănescu (88) / Cezar Beşleagă (40)
Progresul Spartac – Agricola Borcea 1-0
Alexandru Nechita (70 – pen.)
Metalul Buzău – Unirea Slobozia 2-2
Radu Tănase (8), Mădălin Puşcă (90+5) / Romeo Soare (30, 64)
În urma acestor rezultate Sportul Chiscani a coborât pe ultimul loc în seria a II-a, având acum un golaveraj mai slab decât Victoria Traian, singurele echipe din această serie fără nici un punct câștigat după cinci etape. În etapa a VI-a Sportul Chiscani va juca vineri, 29 septembrie, de la ora 17.00, pe teren propriu, cu FCSB 2.
