Silviu Mares 4 iunie 2020

Transformarea secţiei de Cardiologie-Pediatrie (corpul E) în spital suport Covid, astfel încât  Corpul B (Spitalul 3), care a funcţionat până acum ca spaţiu dedicat COVID-19, să îşi reia activitatea normală şi Corpul A să fie degrevat de surplusul de pacienţi, a creat un nou subiect de discuție. Prefectul Cătălin Boboc a lansat acuzaţii dure la adresa preşedintelui CJ şi conducerii Spitalului Judeţean, declarând că documentaţia trimisă către DSP nu este bună.

Boboc a spus că o eventuală suspendare a managerului Spitalului este tardivă, mai ales că la jumătatea lunii mai s-a încheiat starea de urgență și spitalele au revenit în coordonarea autorităților locale.

“Pe 12 mai am avut o discuţie cu ministrul Sănătăţii, cu domnul director Ciochină, şi am convenit că trebuie şi se pot lua nişte măsuri astfel încât spitalul să fie pregătit pentru reluarea activităţilor şi consultaţiilor din ambulator. În urma discuţiilor am făcut o propunere foarte simplă. Pregătirea unui corp care să poată deveni secţie de sprijin dacă lucrurile vor escalada. Am văzut şi eu declaraţia preşedintelui CJ, care a mutat pisica, dacă vreţi, în curtea DSP. Foarte simplu! Că aşa se întâmplă! Când nu ştii, nu poţi sau nu vrei să faci ceva, cauţi scuze sau vinovaţi. Văzând declaraţiile, am avut o discuţie cu domnul Ciochină, şi chiar doream să verific dacă acolo lucrurile sunt blocate. De pe 12 mai până când au transmis de la spital documentul către DSP au trecut două săptămâni. La DSP, ce credeţi, nu a ajuns o solicitare cu privire la adăugarea unor paturi din corpul E şi acesta să devină spital suport, ci a ajuns o solicitare pentru modificarea structurii spitalului. Aproape fiecare secţie are o situaţie existentă şi o situaţie pe care o solicită. Îmi e greu să cred că doamna Râşnoveanu şi domnul Chiriac nu ştiu că în perioada aceasta structura spitalului se modifică doar la minister”, a declarat Boboc.

Acesta a mai spus că Spitalul Judeţean trebuia să trimită către DSP doar două documente. Unul în care să arate că Spitalul 3 are circuite pregătite în caz că vor apărea noi îmbolnăviri de Covid-19, plus un document pentru noua structură a Corpului E, care a fost dotat cu mai multe paturi. Boboc i-a acuzat pe președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, şi pe Delia Râşnoveanu, managerul Spitalului Judeţean, de incompetenţă sau rea-voinţă.

Boboc a spus că spitalul poate modifica structura când doreşte, cum doreşte, dar documentul transmis către DSP în forma în care a fost trimis nu va fi aprobat.

Comentarii