
Așa cum vă informam într-un articol precedent, județul Brăila a fost și anul acesta în fruntea promovabilității la prima sesiune a examenului de bacalaureat. La nivelul întregului județ au fost înscriși la acastă sesiune un număr de 1851 de absolvenți din promoția 2014, dar și din promoțiile anterioare, dar la toate examenele s-au prezentat doar 1784 dintre aceștia, unii absentând doar la probele de competențe. În Brăila a existat un singur caz de elev eliminat din examen, fiind vorba de o elevă de la Liceul Nicolae Iorga. Dintre cei prezenți, un număr de 1389 au obținut medii peste 6.00, fiind declarați admiși, 8 cu medii de 10.00. Cei opt elevi de nota 10 provin de la Colegiul Nicolae Bălcescu – 4, Colegiul Gh. M. Murgoci -3 și unul de la Liceul de Artă H. Darclee.

Un număr de 141 absolvenți au primit note peste 5.00 la toate obiectele de examen, dar media notelor a fost mai mică de 6.00. Aceste rezultate duc la o promovabilitate de 75,04% din cei înscriși la examen și 77,85% promovabilitate din cei care s-au prezentat, care urcă Brăila în fruntea topului național. Dintre elevii care au promovat examenul de bacalaureat, 290 au medii peste 9.00, 414 au medii între 8.00 – 8.99, 374 au medii între 7.00 – 7.99, iar 311 au medii între 6.00 – 6.99.
Cea mai bună promovabilitate s-a înregistrat la Colegiul Gh. M. Murgoci, acolo unde din 174 înscriși au fost declarați reușiți 173, iar cel declarat respins a avut o medie de 5.80. La acest Colegiu, Chițuleasă Lavinia, Mardale Andrei și Damian Ecaterina – toți de la profilul matematică-informatică, au avut media 10.00, alți 86 absolvenți de la Murgoci având medii peste 9.00.

La Colegiul Nicolae Bălcescu din 163 înscriși, s-au prezentat 162 și toți au promovat examenul de bacalaureat, patru dintre ei cu medii de 10.00, iar alți 74 cu medii peste 9.00. La acest Colegiu o elevă nu s-a prezentat la niciunul dintre examenele acestei sesiuni a bacalaureatului. Cei patru elevi de nota 10.00 de la Bălcescu sunt: Bolohov Sabina Ioana și Picuș Ionuț -de la specializarea științele naturii, Milea Ana Maria și Mustață Alina Georgiana –de la specializarea matematică-informatică.
A opta medie de 10.00 a fost obținută de Diaconu Ana de la specializarea muzică a Liceului de Artă Haricleea Darclee, un liceul care a avut 100 absolvenți înscriși la această sesiune a bacalaureatului, din care 92 au reușit să promoveze acest examen, iar doi au avut media peste 5.00, dar mai mică de 6.00 care să le asigure promovarea. Din cei 92 elevi care au promovat, 10 au avut medii peste 9.00.
O promovabilitate foarte bună s-a înregistrat la Liceul Pedagogic D. P. Perpessicius, unde din 154 elevi înscriși 151 au promovat, iar 27 au avut medii peste 9.00. Cea mai mare medie la acest liceu a fost obținută de Dogaru Georgiana, cu o medie de 9.93.

Și la Liceul Nicolae Iorga s-a înregistrat o promovabilitate de 97,7%, unde din 131 de absolvenți înscriși 128 au promovat, iar 37 au avut medii peste 9.00. la acest liceu, o candidată a fost eliminată la a doua probă, iar ceilalți doi ”picați” provin din promoțiile anterioare. Cea mai mare medie obținută de un elev de la Liceul Iorga a fost obținută de Rusu Teodora Georgiana, cu media 9.83.
La Colegiul Ion Ghica, din 192 absolvenți înscriși nu s-au prezentat 6, iar dintre cei prezenți 150 au promovat, 11 dintre ei cu medii peste 9.00. La Colegiul Ana Aslan din 82 de absolvenți înscriși, doi nu s-au mai prezentat și 74 au promovat examenul, 10 dintre ei avut medii peste 9.00. din cei 148 elevi de la Liceul Panait Cerna, 117 au promovat examenul, 13 dintre ei cu medii peste 9.00, iar dintre cei 31 care vor mai încerca în sesiunea din august trei absolvenți nu s-au prezentat la sesiunea curentă. La Liceul teoretic Mihail Sebastian, din cei 116 absolvenți înscriși, doi nu s-au mai prezentat, iar 76 au reușit să promoveze examenul de bacalaureat în această sesiune. Aici, doi elevi au obținut medii peste 9.00.
La Colegiul tehnic C. D. Nenițescu au promovat 11 absolvenți din cei 45 înscriși, iar 6 nu s-au prezentat. La Colegiul tehnic Edmond Nicolau, din 53 însciși, unul nu s-a prezentat și doar 9 au promovat, iar la Colegiul tehnic Panait Istrati au proovat 11 absolvenți din cei 34 prezenți, patru dintre cei înscriși ne mai prezentându-se la examen.
O promovabilitate de peste 50 % s-a înregistrat la Liceul cu Program Sportiv, unde din 108 înscriși, 7 nu s-au mai prezentat și 62 au promovat, doi dintre aceștia cu medii peste 9.00.
La Liceul tehnologic Anghel Saligny au promovat 13 dintre cei 34 absolvenți înscriși, iar la Liceul tehnologic Constantin Brâncoveanu, din 28 de elevi înscriși s-au prezentat 20, șase dintre aceștia promovând examenul în această sesiune. La Liceul tehnologic Gh. K. Constantinescu au promovat examenul de bacalaureat doar 4 elevi din cei 16 care s-au prezenatat la examen, iar la Liceul tehnologic Grigore Moisil au promovat 6 din cei 30 absolvenți care s-au prezentat.

În județ, la Liceul teoretic George Vâlsan din Făurei au fost înscriși la examen 68 de candidați, din care s-au prezentat 63 iar 37 dintre aceștia au reușit să obțnă medii de promovare. Cea mai mare medie obținută la liceul din Făurei a fost 9.60 a lui Aloman Alexandru George, încă două absolvente reușind să obțină meii peste 9.00.
La Liceul teoretic C. Angelescu din Ianca s-au înregistrat șapte medii peste 9.00, cea mai mare fiind obținută de Stroescu Elena Elisabeta cu media 9.43. aici au fost înscriși 60 de elevi, iar unul nu s-a prezentat, 45 dintre cei prezenți obținând medii de promovare. La Liceul tehologic N. Oncescu din Ianca, din 12 absolvenți înscriși au promovat 6.

La Liceul tehnologic Matei Basarab din Măxineni, s-au înscris pentru această sesiune 12 absolvenți, dar s-au prezentat doar 9, iar trei au reușit să promoveze. Interesant este că dintre cei 3, Năstase Andy Marian a avut media 9.00, ceilalți doi obținând medii sub 7.00.
Din cei 80 de absolvenți ai Liceului tehnologic Însurăței care s-au înscris la această sesiune a bacalaureatuli doi nu s-au prezentat și 42 au reușit să promoveze acest examen. Nici un elev de la acest liceu nu a avut medie peste 9.00, înregistrându-se în schim 12 medii între 8.00 și 8.99.