
Sâmbătă și duminică, AJF Brăila a programat o nouă etapă în Liga a 5-a la fotbal. Dacă în seria a II-a a fost ultima etapă din sezonul regulat, în seriile I și III au fost meciurile din etapa a XX-a, antepenultima din sezonul regulat.
În seria I singura victorie în deplasare a fost obținută de liderul FC Urleasca, iar Siretul Vădeni a fost cealaltă echipă vizitatoare care a plecat neînvinsă din deplasarea de la Salcia Tudor, cu golul egalării marcat în minutul 88. În seria a II-a gazele nu au câștigat niciuna din cele cinci meciuri, deși Tractorul Viziru a fost aproape de o victorie în meciul cu Stăncuța, fiind egalată în minutul 90. În celelalte 4 meciuri oaspeții au plecat victorioși. Seria a III-a a fost însă a gazdelor, oaspeții reușind să obțină doar un punct, în derby-ul seriei, dintre Viitorul Cireșu și Voința Găiseanca. Lidera seriei a scăpat de la o înfrângere pe teren propriu după ce a fost condusă cu 0-2 și 1-3. Golgheterii etapei au fost Balaban de la AS Ulmu și Luchian de la Olimpia Cazasu, ambii cu câtre trei reușite.
Rezultatele înregistrate în Liga a 5-a:
Seria I – etapa a 20-a:
Victoria 2 Traian – Dinamo Măxineni 5-0 (3-0). Au marcat: Veber (13), Neagu (30), Minea (33) și Ciocan (55, 86).
Dinamo Salcia Tudor – Siretul Vădeni 3-3 (2-2). Au marcat: Toader (14), Tănase (23, 75), respectiv Stan (27), Nedelcu (29), Crăciun (88).
Speranţa Măxineni – FC Urleasca 2-4 (1-3). Au marcat: Dumitru (4) și Moclea (82), respectiv Ciobăniță (6), Popescu (10), Crăciun (17) și Lupașcu (69).
Romgal Romanu – Înfrăţirea Gemenele 1-0 (1-0). Unicul gol al meciului a fost marcat de Surdu în minutul 28.
Spicul Râmnicelu – Voinţa Racoviţa 4-0 (2-0). Au marcat: Buhai (11), Jantea (33), Pănuț (50) și Nadoleanu (78).
Olimpia Cazasu – Unirea Grădiştea 3-0 (0-0): Toate cele trei goluri au fost marcate de Luchian în minutele 53, 55 și 89.
Pe primul loc în această serie se află FC Urleasca cu 53 puncte, urmată de Victoria 2 Traian cu 46 de puncte și Dinamo Măxineni cu 43 de puncte.
Seria a II-a – etapa a 18-a:
Şoimii Unirea – Tricolorul Lanurile 1-2 (1-0). Gazdele au deschis scorul prin Răstoacă în minutul 18, apoi Văsîi în minutul 55 și Bertescu în minutul 61 au adus victoria liderului seriei.
Comagrim Dudeşti – FC Tufeşti 3-4 (1-4). Au marcat: Gușar (38, 60) și Chijer (90), respectiv Badiu (16, 18), Cristea (31) și Popîrțac (33).
Spicul Zăvoaia – Dacia Berteşti 0-3 (0-1). Au marcat: Duță (40, 82) și Stoian (50)
Dunărea Gropeni – Voinţa Bărăganul 1-2 (1-2). Au marcat: Daniliuc (18), respectiv Dimache (7) și Gheorghe (31).
Tractorul Viziru – Stanriz Stăncuţa 1-1 (1-0). Stoican a deschis scorul pentru Tractorul în minutul 13, iar Cristea a adus un punct oaspeților prin golul egalizator marcat în minutul 90.
În seria a II-a pe primul loc se menține Tricolorul Lanurile cu 49 de puncte, urmată de Voința Bărăganul cu 37 de puncte și Dunărea Gropeni cu 32 de puncte.
Seria a III-a – etapa a 20-a:
Avântul Mircea Vodă – Voinţa Plopu 3-2 (1-1). Au marcat: Albu (5), Năstase (77) și Val. Vizireanu (89), respectiv Tansan (34) și Rusu (74).
Viitorul Cireşu – Voinţa Găiseanca 3-3 (1-3). Au marcat: Mihai Popa (34, 75) și Florea (80), respectiv R. barbu (12) și Ed. Vlăducă (25, 35).
Viitorul 2 Ianca – Victoria Deduleşti 2-0 (0-0). Au marcat: Sterpu (70) și Bratosin (74).
AS Ulmu – AS Bordei Verde 6-2 (1-0). Au marcat: Andrei Balaban (30, 47, 76), Ifrim (78), Condruț (83) și Frățică (86), respectiv Vlaicu (49) și Miclaru (73).
Voinţa Făurei Sat – AS Jirlău 3-2 (0-2). Oaspeții au condus cu 2-0 la pauză după golurile marcate de V. Cloșcă (2) și Barbu (44). În repriza a doua gazdele au marcat de trei ori prin Dumitru (55, 58) și Văceanu (70).
Pescăruşul Drogu – Viitorul Galbenu 3-0 (oaspeții s-au retras din campionat).
Pe primul loc în această serie se menține Viitorul Cireșu, cu 48 de puncte, urmată de Voința Găiseanca cu 42 de puncte și Voința Făurei sat, tot cu 42 de puncte.