
Şedinţa Consiliului Local Municipal a încins din nou spiritele. Consilierul local municipal Simona Drăghincescu a ţinut să le mulţumească primarului Aurel Simionescu şi colegilor din consiliu pentru că au decis într-un final stabilirea unui regulament corect al asociaţiilor de proprietari, fără prea multe sancţiuni, care să se aplice administratorilor Asociaţiilor de Proprietari din Brăila. Consiliera l-a acuzat pe viceprimarul Dănăilă că nu îşi îndeplineşte atribuţiile. La rândul său, Dănăilă spune despre colega lui din consiliu că a venit la primărie cu un regulament pe care nici măcar nu îl citise înainte. De asemenea, edilul a făcut precizarea că se va acorda o mare atenţie persoanelor care vor să se atesteze pentru postul de administrator.
Deşi a fost aprobat un nou regulament al asociaţiilor de proprietari, din care au fost scoase sancţiunile, Simona Drăghincescu s-a arătat profund nemulţumită de modul în care viceprimarul Alexandru Dănăilă a gestionat până acum problema întocmirii regulamentului de înfiintare, organizare şi funcţionare al asociaţiilor de proprietari.
Simona Drăghincescu, în cadrul CLM:
Eu le mulţumesc şi colegilor din consiliu, şi domnului primar pentru sprijinul acordat în realizarea acestui regulament, şi pentru scoaterea acelor sancţiuni înşirate pe pagini întregi. Nu este normal ca viceprimarul Alexandru Dănăilă să nu-şi dea interesul pentru întocmirea unui bun regulament de organizare, funcţionare şi înfiinţare al asociaţiilor de proprietari. Au venit oamenii la dumneavoastră să vă ceară ajutorul şi nu aţi făcut nimic. Este inadmisibil, domnule primar, să respingeti cererile de la oameni, pe motiv că ei nu au beneficiat de agent termic, lucru care nu este deloc adevărat. Unii administratori de asociaţii din municipiu refuză să pună la dispoziţia oamenilor adeverinţele prin care demonstrează că locatarii nu figurează cu datorii către asociaţia de proprietari. Trebuie să facem ceva concret.
Tot ieri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul PNL, viceprimarul Dănăilă a dorit să răspundă acuzelor aduse de Simona Drăghincescu, motivând că aceasta nu l-a lăsat să îi explice nici ei, nici audienţei cum au decurs discuţiile cu asociaţiile de proprietari.
Alexandru Dănăilă:
Eu vă spun că doamna Drăghincescu a venit la mine cu o propunere pe care nici măcar nu o citise, nu ştia despre ce este vorba în ea concret. Eu am discutat cu asociaţiile de proprietari şi în trecut, de asta era regulament pus pe site-ul primăriei pentru dezbatere de şase luni. Dumneaei a tergiversat această problemă şi a amânat până acum regulamentul, spunând că vine cu mari modificări la el. Nici măcar cei de la FUAP nu şi-au asumat pe deplin acest regulament. Eu înţeleg că este în campanie electoral, dar totuşi. . .
Atenţie pe cine angajaţi în funcţia de administrator!
Primarul municipiului, Aurel Simionescu, a precizat în şedinţa de CLM că, în ceea ce priveşte atestarea persoanelor care vor să devină administratori, atestarea trebuie să fie făcută cu mai multă atenţie. Pentru că, în felul acesta, nu vor mai avea loc incidente neplăcute, precum furtul banilor plătiţi de locatari, asociaţiile de proprietari fiind fraudate cu sume deloc mici.
Primarul Aurel Simionescu:
Avem aproximativ 900 de asociaţii de proprietari şi peste 200 de administratori. Nu pot înţelege cum o singură persoană poate administra nu 2-3 asociaţii, ci peste 10. Trebuie să fim atenţi cum facem şi atestarea acestor administratori. În felul acesta nu vom mai avea de întâmpinat zeci de cazuri în care administratorii sau preşedinţii au fugit cu banii plătiţi de locatari, în felul acesta asociaţiile înregistrând datorii la furnizorii economici.
